Puține locuri din această țară și poate chiar din această lume sunt atât de dăruite, așa cum e Banatul Montan. O diversitate aât de mare, din punct de vedere geografic, peisagistic, floral, faunistic, o abundență de legende și locuri miraculoase fac din actualul spațiu al Caraș-Severinului o zonă de poveste. Numai că, dintr-o profundă nefericire, nu mai are cine să spună această poveste.
De 26 de ani, ca să luăm doar respectiva perioadă din istoria recentă, Banatul Montan continuă să atragă și să găzduiască, cu foarte mici excepții, doar un banal turism de week-end. Pentru care nimeni nu face mare lucru, acesta merge de la sine, așa cum merge. Sigur că au răsărit multe pensiuni, vile, moteluri dar fenomenul este perfect static. Oamenii au ridicat pensiuni, apoi și-au încrucișat brațele pe piept, așteptând. Așteptând, ce? Turiștii, care vin total dezorganizat, așa cum spuneam, mai mult în week-end. Nemulțumitor, desigur, pentru proprietarii de pensiuni.
O oarecare excepție face Gărâna, acolo unde mai multe evenimente culturale din timpul anului, mai aduc turism organizat. Dar în rest? Două principale masive muntoase – Semenicul și Muntele Mic – ca să nu mai vorbim de Munții Dognecei, Munții Aninei, Țarcu, mirifice zone subalpine, trei parcuri naționale, Dunăre, adevărate imperii minerale, geologice, lacuri, ape minerale, diversitate faunistică, vegetală, păsări rare, totul într-un spațiu binecuvântat, pentru care alții ar fi dat orice să-l aibă. Pe lângă asta, minunate zone rurale, obiceiuri culturale, tradiționale, gastronomie rurală, locuri de legendă. Dar, dezinteresul autorităților, firmele de turism slabe, lipsa de agresivitate în promovare, lipsa unor puternice organizații turistice și, mai ales, privatizările frauduloase au pus cruce unui fenomen turistic autentic, din care să câștige turiștii dar și localnicii și județul, în general.
Nimeni nu mai spune o poveste
În turism, povestea, legenda, traseul, circuitul, sunt elemente capitale. Nu ajung peisajele. E nevoie de promovarea puternică a unor zone, de specialiști autentici, de participarea constantă la marile târguri de turism din lume. Distinct de România, din punct de vedere promotional, Banatul Montan ar fi trebuit să devină o emblemă. Nici nu era greu, spațiul acesta are de toate pentru un branding extrem de atrăgător. Legendele bănățene, ariile de vis trebuie puse în circuite profesioniste, care să combine mai multe tipuri de atracții. O idee și nu a mea: de ce nimeni nu face un effort pentru a atrage în Banat, de unde mulți au plecat, turiști din Israel? Ne tot gândim la state occidentale, dar israelienii, cu un nivel bun de trai, adoră turismul în țări așa cum e România. Mai mult, pe mulți dintre ei îi leagă amintiri, rude, strămoși plecați de aici.
Apoi, mai e turismul industrial. Caraș-Severinul e raiul vestigiilor industriale. Chiar dacă regretăm perioadele de boom industrial, acestea nu mai pot fi readuse la întreaga capacitate. Dar putem să profităm de pe urma lor, creând circuite specializate. Aș insista, din perspectiva autorităților, pentru prezervarea unor vestigii de acest gen, piese nefolosite și altele, nu le-aș tăia pentru fier vechi. Ele, puse în valoare, ar putea oricând constitui exponate sau veritabile muzee în aer liber, ale tehnicii industrial.
Stațiuni furate
Dincolo de pasivitatea autorităților dar și a investitorilor în turism, au mai apărut și mari devalizatori. Fostul parlamentar și om de afaceri, Iosif Armaș, reținut, în fine, în aceste zile, de DIICOT, a distrus pur și simplu bimilenara stațiune Băile Herculane. A subevaluat, cumpărat și apoi vândut pe nimic hoteluri, la umbra SC Hercules SA, lăsând stațiunea în paragină. Apoi, Gruia Stoica, supranumit ”Regele vagoanelor”, s-a ”ocupat” de hotelurile Gozna, Semenic și Nedeea de pe Semenic – odinioară adevărate perle ale muntelui -, hotelul Semenic din buricul Reșiței, vila Pietricica, cabanele Constructorul sau Splendid de pe malul Lacului Secu din proximitatea Reşiţei, ori cabana Mărghitaş de la Anina. Le-a cumpărat pe nimic, cu largul sprijin al privatizatorilor de atunci, apoi le-a folosit drept gir pentru un împumut bancar necesar, probabil, pentru a pune mâna pe CFR Marfă. Guvernul Năstase a decis, prin 2001, să accelereze privatizarea turismului românesc, pe vremea când ministrul Turismului era Dan Matei Agathon.
În 2000, Turist Semenic S.A. avea ca acţionari majoritari Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), cu 40%; S.I.F. Transilvania, cu 41,47%. Restul de acţiuni aparţineau cuponarilor. Acţiunile FPS au fost preluate de Ministerul Turismului printr-o ordonanţă de urgenţă din ianuarie 2001. Apoi, ca să se debaraseze de povara turismului montan cărăşean, ministerul a organizat o licitaţie publică cu strigare la care au participat patru doritori ce voiau să pună mâna pe afacere. Câştigătorul a fost Gruia Stoica, care a plătit, în 2001, 500.000 de dolari, cash, pentru a nu fi obligat să facă investiții. La momentul privatizării, Turist Semenic avea în patrimoniu clădiri şi terenuri care valorau 3,4 milioane de dolari. Aşadar, ”investitorul” a plătit nici 15 la sută din valoarea reală. De ani de zile toate zac, dezolant, în ruine. Hotelul Semenic, cel mai mare din Reșița, e închis de ani buni și probabil nu mai are mult până se va prăbuși. Încercări, palide, după părerea noastră, limitate poate și de legislașie, ale autorităților de a face ceva cu aceste obiective s-au lovit de insucces. Pe Gruia Stoica l-a durut în cot de crucea pusă de el turismului cărășean, dar a pozat tot timpul în omul care nu avea cunoștință de dezastrul de aici.
Alte zone turistice – cum e Crivaia din Semenic – nu au primit niciodată statutul de stațiuni turistice. Nu a existat interes pentru autorități să lupte pentru aceasta. De ce, când la umbra unei zone gri poți face afaceri bune cu terenuri. Aici, vilele dezvoltate arborescent și, deci haotic, în urma cumpărărilor cu cântec de suprafețe de teren au înflorit. Numai că majoritatea sunt private, nu deschise publicului, au pus bariere și alte limitări, punând practic stăpânire pe Crivaia. Cam tot așa stau lucrurile și în alte zone turistice: Muntele Mic, Băile Herculane. Clisura Dunării.
În aceste condiții, se mai poate vorbi de un turism aducător de venituri semnificative în Banatul Montan? Noi zicem că nu dar poate, cineva, într-o bună zi, ne va contrazice.
Destul de trist articolul … dar realist.