Cea mai așteptată competiţie studenţească “Agronomiada” organizată la nivel naţional de către universitățile agronomice şi-a desemnat câştigătorii celei de a XXXI-a ediţii, organizată în perioada 9 – 12 mai 2019 la Timișoara. S-au marcat trei premiere în istoria acestei competiții: cel mai mare număr de probe la competiții (25), prezența în Timișoara a delegației Universității Agrare de Stat de la Chișinău (Republica Moldova) și singura echipa de fotbal care nu a primit nici un gol (echipa U.S.A.M.V.B.Timișoara).
Evenimentul studenţesc, găzduit în acest an de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, s-a desfăşuratat pe două secțiuni: teoretică şi sportivă – patru competiţii (fotbal, volei mixt pe nisip, pescuit sportiv și dans sportiv).
Studenţii și cadrele didactice ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timișoara au scris istorie, obţinând rezultate de excepție în cadrul competiţiei: 10 locuri I la disciplinele: Fitotehnie, Geomatică, Arboricultură ornamentală, Tehnici culinare și produse de patiserie, Anatomie patologică, Microbiologie specială, Pescuit, Volei mixt pe nisip, Dans sportiv și Fotbal. De asemenea, studenții U.S.A.M.V.B. Timișoara au mai obținut 8 locuri II, 3 locuri III și 4 mențiuni.
La concursul profesional-științific și sportiv organizat au participat toate universităţile agronomice din România, Facultăţile de Agricultură şi Horticultură din cadrul Universităţii Craiova și Universitatea Agrară de Stat din Chișinău. A fost înregistrat un număr record de 250 studenți și 125 de cadre didactice. Valoarea totală a premiilor a fost de 35.000 lei iar festivitatea de premiere a avut loc la Restaurantul Senator din Timișoara și s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.