(FOTO-VIDEO) Casele vechi și autentice își așteaptă vizitatorii

701

Unul din cele mai ambițioase programe ce își propune să transforme potențialul turistic al județului Timiș în realitate prinde contururi tot mai serioase.

După o primă propunere de a atrage vizitatorii în estul deluros al județului, la tot ce înseamnă zona Margina și Făget cu toată salba lor de biserici vechi din lemn, acum a venit și rândul zonei de vest. Toate localitățile de la timișoara spre frontiera de vest oferă o bogăție arhitectonică de case vechi din care o bună parte sunt adevărate bijuterii de arhitectură tradițională de secol al XVIII-lea dar mai ales din secolul al XIX-lea. Majoritatea celor din satele locuite în trecut de comunitatea de șvabi sunt tributare unui stil baroc popular.

În foarte multe localități se mai pot vedea fațade bogat ornamentate cu frontoanele de la stradă cu elegante curbe. Tot aceste frontoane mai păstrează în unele locuri înscripții cu elaborate srieri cu litere gotice ce amintesc de vechii locuitori și obligatoriu cu anul zidirii încrustat în zidărie.

Primarul localității Șandra, Luchian Savu, a înțeles acest demers de a valorifica amintirile unei comunități și dorește să prezinte celor interesați ce vin în comuna lor ceva inedit și de o simplitate frustă. O casă veche și simplă ce era în paragină a ajuns centru atenției și se dorește renovarea ei. Nu va fi deloc înfrumusețată. Totul trebuie să rămână la fel ca în anii trecuți. Casa veche de văiugă nu a fost a unor oameni înstăriți. Are doar două camere și o bucătărie. Camera de la Stadă este singura cu podele de lemn vopsite. Parcă își așteaptă oaspeții de vază. Doar aceștia dormeau la stradă. Celelalte încăperi erau lipte pe jos cu lut.
Se va păstra exact ca pe timpuri toată gospodăria cu grajdul pentru vite și cai. Și celelalte anexe sunt la locul lor.

Mulţi etnici germani plecați din sat se mai întorc și au nostalgia a ce au lăsat în urmă. Tinerii germani ce vin în vizită în localitățile părinților vor înțelege mai bine ce a însemnat locul natal pentru cei trecuți de prima tinerețe.

Asociația de Dezvoltarea și Promovarea Turismului în Timiș, prin directoarea executivă, Delia Barbu, are un plan mai larg de înglobare a mai multor atracții din zonă într-un circuit al acestei zone. Călătorii în turul lor vor vedea și astfel de case renovate autentice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.