Robu: doar 63 de furturi au fost reclamate anul acesta în mijloacele de transport ale RATT-VIDEO

435

Fenomenul de furt din mijloacele de transport în comun este unul arhicunoscut și prezent în Timișoara și oriunde, dintotdeauna, este de părere primarul Timișoarei.

Nicolae Robu a precizat, vineri, că ”mirarea unora la văzul filmulețului care a ajuns să circule viral pe paginile de socializare – filmuleț excelent, de altfel – este, tocmai de aceea, de neînțeles (evident, dacă ne prefacem că uităm că suntem în prag de alegeri). Ce timișorean, bucureștean, clujean, arădean, orădean, craiovean etc. nu știe că în tramvaie trebuie să-ți ai grijă de buzunare, poșete și borsete, că se fură?!”

Edilul a postat pe pagina sa de socializare ceea ce numește aspectele fenomenului de furt din mijloacele de transport în comun cu gândul la cetățeanul nevinovat și nu la campania electorală.

”1. Hoțiile, inclusiv cele din mijloacele de transport în comun, sunt în jurisdicția Poliției Naționale și nu în aceea a Poliției Locale.
2. Ca reprezentant al cetățenilor Timișoarei, am cerut Poliției Naționale să acționeze cu fermitate împotriva tuturor fenomenelor negative aflate în aria sa de prerogative, inclusiv împotriva furturilor din mijloacele de transport în comun.
3. Mai mult, am dat dispoziții Poliției Locale să se implice și ea și am creat echipe mixte de polițiști ai Poliției Române și polițiști locali, care au făcut numeroase razii pe mijloacele de transport în comun.
4. În plus, am creat Poliția Transportului Public, ca subunitate a Poliției Locale, care acționează zi de zi pe mijloacele de transport în comun.
5. Ce nu se știe este că hoții pot fi considerați ca atare numai și numai dacă sunt prinși în flagrant sau dacă sunt raportate furturile, cu toate datele definitorii și prin cercetări sunt identificați drept făptași.
6. Doar doi hoți au fost prinși în flagrant în 2016 și 63 de furturi au fost sesizate, față de 78 în perioada similară de anul trecut.
7. Pentru îmbunătățirea radicală a situației, se impun două lucruri:
(i) montarea de camere video în număr suficient și de performanță corespunzătoare în toate mijloacele de transport în comun și monitorizarea a ceea ce ele ”văd” dintr-un centru de supraveghere performant, lucru care s-a început în Timișoara și se extinde odată cu modernizarea tramvaielor și cumpărarea de noi tramvaie și autobuze, lucruri aflate în plină desfășurare
(ii) înăsprirea pedepselor prin modificări legislative, astfel încât hoții să ajungă cât mai ușor și pentru cât mai mult timp în pușcărie, unde să fie puși la muncă în folosul comunității
8. Primăria Timișoara va continua să acționeze cu fermitate împotriva flagelului hoției în mijloacele de transport în comun, ca de altfel împotriva tuturor fenomenelor ce afectează negativ viața cetățenilor cinstiți, respectând, însă, cadrul legal, chiar atunci când acesta este unul necorespunzător”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.