Circulaţia pe drumul naţional 6, autostrada A1 şi A6 va fi restricţionat complet şi parţial timp de o săptămână, transmite DRDP Timişoara. Asta pentru că se va efectua un transport agabaritic, care acoperă toată partea carosabilă. Astfel, în perioada 8 – 15 aprilie , şoferii vor circula cu greutate pe traseul transportului agabaritic.
„Convoiul va fi însoțit, conform prevederilor Autorizației Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate și de un echipaj al Poliției Rutiere. Transportul se va desfășura etapizat, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere. Având în vedere faptul că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, rugăm participanții la trafic să respecte indicațiile reprezentanților Poliției Rutiere astfel încât să nu se producă blocaje în trafic și, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul”, transmite DRDP Timişoara.
Traseul transportului este: Autostrada A4 : Constanţa Poarta 7 ÷ Intersecţie Autostrada A2 – Autostrada A4 ; Autostrada A2 : Intersecţie Autostrada A2 – Autostrada A4 ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DN 21 (Drajna) ÷ Intersecţie Autostrada A2 – DN Centura Bucureşti ; DN Centura Bucureşti : Intersecţie Autostrada A2 – DN Centura Bucureşti ÷ Intersecţie DN 5 – DN Centura Bucureşti ÷ Intersecţie Autostrada A1 – DN Centura Bucureşti ; Autostrada A1 : Intersecţie A1 – DN Centura Bucureşti ÷ Piteşti ; DN 65B : Piteşti ÷ Intersecţie DN 65B -DN 65 ; DN 65 : Intersecţie DN 65B – DN 65 ÷ Găneasa ÷ Intersecţie DN 65 -DN 65F ; DN 65F : Intersecţie DN 65 – DN 65F ÷ Intersecţie DN 6 – DN 65F ; DN 6 : Intersecţie DN 6 -DN 65F ÷ Strehaia ÷ Intersecţie DN 6 – DN Centura Drobeta-Turnu Severin ; DN Drobeta-Turnu Severin : Intersecţie DN 6 – DN Drobeta-Turnu Severin ÷ Intersecţie DN 6 -DN Drobeta-Turnu Severin ; DN 6 : Intersecţie DN 6 – DN Drobeta-Turnu Severin ÷ Domaşnea ÷ Intersecţie DN 6 – Varianta Ocolitoare Caraş Severin ; DN Varianta Ocolitoare Caraş Severin : Intersecţie DN 6 – Varianta Ocolitoare Caraş Severin ÷ Lugoj ÷ Intersecţie Autostrada A6 – DN 6 ; Autostrada A6: Intersecţie Autostrada A6 – DN 6 ÷ Intersecţie Autostrada A6 – Autostrada A1 ; Autostrada A1 : Intersecţie Autostrada A6 – Autostrada A1 ÷ Nădlac 2 Punct Trecere Frontieră.