13 C
Timișoara
vineri 8 noiembrie 2024

Percheziții domiciliare în Timișoara

Polițiștii efectuează 7 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Timișoara, la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.

În baza autorizațiilor emise de Judecătoria Timișoara, polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează 7 percheziții domiciliare, vineri, 8 aprilie,  pe raza municipiului, la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.

Acțiunea vizează documentarea și probarea activității infracționale a 13 persoane cu vârste între 18 și 45 de ani.

Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2015 – aprilie 2016, bănuiții ar fi procurat țigarete de contrabandă din Serbia și le-ar fi comercializat ilegal în piețele de pe raza municipiului Timișoara, prejudiciind, astfel, bugetul consolidat al statului.
Pe parcursul investigațiilor, polițiștii au constatat 43 de infracțiuni de contrabandă, ridicând în vederea continuării cercetărilor 30.000 de țigarete.
Polițiștii vor pune în aplicare 20 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul Secției 3 Poliție.
Totodată, vor fi efectuate controale și într-o piață de pe raza municipiului, principalul mediu în care s-ar fi derulat activitatea infracțională.

ACTUALIZARE. S-au depistat 100 de cutii care imitau cartușele de țigări, conținând polistiren și piroane pentru greutate…

80.000  de țigarete au fost ridicate de polițiștii Secției 3 Timișoara, în urma a 7 percheziții efectuate, pe raza municipiului, la persoane bănuite de contrabandă.
Polițiștii au efectuat controale și într-o piață de pe raza municipiului, principalul mediu în care s-ar fi derulat activitatea infracțională.
În urma perchezițiilor au ridicat în vederea continuării cercetărilor 80.000 de țigarete de contrabandă și alte produse accizabile (cafea, alcool).
Totodată, polițiștii au depistat 100 de cutii care imitau cartușele de țigări, conținând polistiren și piroane pentru greutate, folosite de bănuiți pentru a induce în eroare cumpărătorii, profitul fiind, astfel, mult mai mare.

15 persoane au fost depistate și conduse pentru audieri la sediul Secției 3 Poliție, urmând a fi dispuse măsurile legale față de acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Prinși încercând să fure cupru din curtea fostului Ștrand Termal

Mai mulți romi au furat cupru din clădirea fostului Ștrand Termal. Aceștia au încercat să scoată țevile de cupru din curtea ștrandului într-un tomberon.  Polițtii...

Carambol pe Michelangelo! O femeie a ajuns la spital

Carambol pe Michelangelo! O șoferiță de 56 de ani nu a respectat distanța de siguranță în trafic și a lovit mașina din fața sa....

Citește și :