Se pregătește studiul de fezabilitate pentru centrul de legume-fructe de la Tomnatic

226

Autoritățile județene au demarat licitația pentru construirea unui prim centru pentru depozitarea legumelor și fructelor în Tomnatic. Se caută o firmă care să întocmească studiul de fezabilitate.

Documentația trebuie să fie realizată în cel mult 45 de zile după desemnarea câștigătorului. Valoarea estimată a studiului de fezabilitate este de 170.000 lei și este prevăzută în lista de investiții a CJ Timiș.

Conform temei de proiectare, centrul va fi amplasat pe un teren de 11.509 mp. Depozitul are rolul de a asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară sau chiar până în perioada noilor producții. Astfel, centrul trebuie să mențină calitatea legumelor și fructelor timp de până la un an – cazul rădăcinoaselor, cepei, cartofilor, merelor, perelor etc. De asemenea, printre altele, depozitul trebuie să asigure condițiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole.

„Avansăm, așa cum am promis, cu o nouă investiție importantă pentru timișeni. De această dată, venim în sprijinul micilor producători. Le asigurăm posibilitatea de desface pe piață produse proaspete pe toată perioada anului. Astfel, sperăm ca măcar pe rafturile supermarket-urilor din Timișoara și din județ să găsim fructe și legume din producție locală, indiferent de sezon. Este aproape de neiertat faptul că nu s-a ocupat nimeni până acum să facă aceste centre, dar nu ne cramponăm în trecut și înaintăm cât putem de repede cu proiectul. Licităm acum studiul de fezabilitate, după care urmează proiectul tehnic și execuția”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Centrul de legume și fructe este un proiect pilot și vine în sprijinul micilor producători agricoli din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș etc. Fiind un proiect pilot, în funcție de rezultate, acesta va putea fi replicat și în celelalte bazine legumicole din Timiș, precum Jimbolia – Checea – Sânmihaiu Român, Ciacova – Giera – Gătaia și Belinț – Lugoj – Traian Vuia. Pentru primul centu au fost prevăzuți în bugetul CJT 500.000 de lei.

Zona Tomnatic a fost aleasă în urma unui studiu realizat, la cererea Consiliului Județean, de către Universitatea de Științe Agricole din Timișoara privind sectorul de legume și fructe la nivelul județului. Numărul de UAT-uri care intră în componența bazinului legumicol și pomicol Gottlob – Lovrin – Tomnatic este de aproximativ 16. Acesta este caracterizat prin suprafețe mari cultivate cu legume, datorită factorilor zonali de microclimat și a solului propice pentru practicarea legumiculturii, numărul potențialilor utilizatori fiind considerabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.