Societatea Timișoara, ce poartă stindardul democratizării țării, a remis recent un comunicat de mare importanță pentru toți cei interesați. E drept că acesta ar fi trebuit să vină măcar cu un sfert de secol în urmă dar poate și acum e bine. Că doar mai există câțiva urmași ai celor implicați în Revoluția pornită din orașul nostru.
„Societatea Timișoara își manifestă deplina satisfacție pentru trimiterea în judecată a așa-zisului „dosar al Revoluției”, care limpezește starea de haos de după 22 decembrie 1989, când, în urma ordinelor date de grupul pucist format din Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Siviu Brucan, Victor Atanasie Stănculescu, Ștefan Gușă și Nicolae Militaru, au murit sute de români. Dosarul înaintat acum instanței ar merita să se numească, mai curând, „dosarul loviturii de stat din decembrie 1989”, deoarece ce se s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 are legătură doar cu lovitura de stat care a urmat Revoluției autentice începută la Timișoara.
Actorii diversiunii au ieșit la lumină abia după 22 decembrie, când pericolul real trecuse, iar aceștia au sosit, fără a fi participat direct la Revoluție, numai pentru a prelua puterea.
Inculpații din „dosarul Revoluției” și-au câștigat „legitimitatea” după organizarea diversiunilor puse până acum pe seama unor fantomatici “teroriști”. Afirmația lui Gelu Voican-Voiculescu, conform căreia Parchetul General vrea să judece „Revoluția”, este o aberație.
Procurorul general Augustin Lazăr, laureatul premiului „Speranța” al Societății Timișoara pe anul 2018, și-a respectat promisiunea de a finaliza acest dosar, după 30 de ani de lipsă a unei voințe politice favorabile aflării adevărului. A făcut-o chiar înaintea expirării mandatului său.
Putem acum ușor înțelege de ce PSD a încercat, prin toate mijloacele, să-l demită pe procurorul general Augustin Lazăr, omul care putea să schimbe istoria începutului statului netotalitar român. Nereușind să-l îndepărteze de la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, guvernanții l-au denigrat pe acesta în mod josnic, pentru a pune în umbră adevărurile ce vor ieși la suprafață în urma unei sențințe a Înaltei Curți de Casație și Justiție în „dosarul Revoluției”.
Aflarea adevărului despre zilele care au urmat datei de 22 decembrie 1989 a fost întotdeauna unul din țelurile importante ale Societății Timișoara.
Credem că am reușit și noi, Societatea Timișoara, să ajutăm la aflarea mult așteptatului adevăr, prin toată activitatea noastră din ultimii 30 de ani, prin articole și investigații jurnalistice publicate în ziarul Timișoara de-a lungul timpului, prin acțiunile de stradă, mesele rotunde și luările noastre de poziție.
În numele Societății Timișoara semnează, președintele acesteia, Florian Mihalcea.
Evident că este un mare pas înainte în aflarea unor fragmente de adevăr. Cel integral este de mult îngropat odată cu victimele ce au căzut nevinovate cu trei decenii în urmă. Dar la fel de important ca aflarea acelor date esențiale, lumea se întreaba și ce coincidență stranie se întâmplă ca acest dosar să fie „finalizat” tocmai acum când procurorul Lazăr este în centru atenției cu un trecut destul de controversat pe care nu și-l asumă decât parțial. În loc de a da răspunsuri clare pe temele care-l incriminează preferă enunțuri în doi peri precum că ar fi o confuzie de două persoane diferite sau cum a apărat el de bine statul de drept socialist pe care l-a carotat din interior.
Ar fi foarte posibil ca procurorul șef să fie total nevinovat dar modalitate de fofilare este cel puțin îndoielnică. Iar faptul că este laureatul unui premiu sau altul nu aduce automat schimbarea unei stări de fapt anterioare premiului. Marea majoritate a timișorenilor se întreabă cu îndreptățită curiozitate când vor vedea și primele rezultate ale acestei finalizări de dosar? Că dacă va fi nevoie încă odată pe atât sau dublul perioadei de timp ce a trecut până acum nici nepoții victimelor nu vor mai apuca satisfacția pedepsirii adevăraților autori ai pierderilor de vieți.
Viața politică românească va fi în situația butadei despre Revoluția Franceză (1789) pe care la fel, unii ciudați, vor să o ia la cercetat sub formă penală acum și pedepsirea lui Napoleon ce a deturnat adevăratele ei valori.