Drumul de coșmar, DN68 A, cel care leagă localitățile Margina și Coșevița, va fi reabilitat, în sfârșit, după zeci de ani. Însă nu vorbim despre o consolidare ca la carte, așa cum ar fi nevoie, ci de o reabilitare printr-o nouă metodă implementată de DRDP Timișoara.
Potrivit datelor oficiale de la Drumuri, a fost lansată licitația pentru găsirea unui constructor pentru obiectivul ”Lucrări de reînnoire a îmbrăcămintei rutiere”.
Vor fi reabilitați aproape 15 kilometri de drum național printr-o metodă inedită. Cu un utilaj special se va sparge stratul actual de asfalt, va fi reciclat și apoi va fi refolosit pentru așternerea unui nou covor asfaltic.
Suma pusă la bătaie este de 42 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările vor dura maximul 8 luni, iar constructorii pot să depună oferte până în 6 mai la ora 15:00.
Drumul a fost construit în urmă cu aproape 60 de ani şi nu a fost reabilitat complet niciodată. Primul strat de asfalt a fost turnat în 1960.