Șoferii din Timișoara primesc o veste bună! Administrația orașului susține că în doar câteva săptămâni va inaugura două noi parcări de cartier. Acestea urmează să apară chiar în zona Soarelui, unde locuiește primarul Nicolae Robu.
Parcările vor lua locul garajelor care au fost și vor fi demolate în continuare, în zonă. Doar pe strada Sirius au început să fie puse la pământ 100 de baterii. Alte peste 200 au fost demolate în tot orașul anul trecut. În locul lor, de cele mai multe ori, au fost amenajate parcări la nivel cu șoseaua.
Autoritățile spun că vor continua Campania de demolare a garajelor. În vizor sunt cele din cartierele Lipovei, Șagului sau Dâmbovița. În Calea Girocului, oamenii au refuzat să fie construite parcări supraetajate între blocuri, așa că autoritățile au decis să le realizeze doar la sol.