Parcul Copiilor a găzduit, pentru câteva ore, sărbătoarea rromilor FOTO-VIDEO

335

Mare forfotă, dis-de-dimineață, în Parcul Copiilor din Timișoara. Grupuri de elevi de la diferite școli din oraș au venit împreună cu dascălii lor să sărbătorească Ziua Internațională a Rromilor.

Acțiunea a fost organizată de Biroul Județean pentru Rromi, cu sprijinul Grupului de Lucru Mixt pe probleme de Rromi, constituit în cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș. Cu acest prilej participanții au putut lua parte la diversele ateliere susținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, Inspectoratul Județean de Poliție, Agenția Națională Contra Traficului de Persoane, Centrul Regional Timișoara.

Ziua Internațională a Rromilor este marcată, anual, pe 8 aprilie și scoate în evidență cultura și tradițiile romani. Principalul scop este de a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă această etnie de multe ori marginalizată pe nedrept. Ziua a fost declarată oficial în 1990, în Serok (Polonia) la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Rromilor (IRU), în onoarea primei mari întâlniri internaționale a reprentanților rromilor din 7-12 aprilie 1971 în Chesterfield (Anglia).

Au fost de față și reprezentanți au autorităților locale și județene. Toți au accentuat necesitatea educării tinerilor ce ar putea mai ușor să se afirme în viața socială și în piața muncii. Dar la fel de importante sunt păstrarea limbii și datinilor ce îi fac mai deosebiți față de alte etnii.

Un astfel de mesaj a adus Adrian Alin Mirescu, de la Instituția Prefectului județului Timiș. Spre toleranță și bună înțelegere între tineri. Iar inspectorul școlar general adjunct, Halasz Ferencz, a insistat pe componenta educativă a formării viitoarelor generații. Echipele de copii au pregătit câteva momente artistice de dans, dar și de muzică specifică. Cei mai mulți au venit cu costume tradiționale parcă scoase din recuzita unor filme.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timişoara a prezintat, în amfiteatrul din parc, spectacolul Noua poveste a Scufiței Roșii. A fost o reinterpretare a vechii povești în care lupul cel rău lasă obiceiurile sale crude și trece pe o… dietă din gris cu lapte. Trebuie amintit că nu este primul proiect al teatrului care ii implică pe copiii rromi, dar este, cu siguranță, evenimentul cu cea mai mare amploare de acest fel la care Teatrul „Merlin” participă.

Semnificația acestei manifestări este specială, iar demersul este extrem de important: inițierea copiilor în lumea miraculoasă a teatrului de care puțini dintre ei au avut parte și trezirea curiozității lor față de acest domeniu atât de special al artelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.