Polițiștii locali au continuat în ultima perioadă acțiunile pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public formând rampe clandestine de deșeuri, precum și a celor care aruncă resturi alimentare și nealimentare pe jos, precum ambalaje, chiștoace de țigări, coji de semințe.
”De la începutul lunii martie, când a fost demarată campania pentru depistarea celor care aruncă astfel de resturi pe jos, denumită Timișoara curată în care sunt implicați inclusiv polițiști locali în civil care acționează în special în zona centrală pentru surprinderea celor care aruncă pe jos gunoaie, au fost aplicate un număr de 306 sancțiuni contravenționale pe această linie, 95 dintre acestea fiind aplicate în ultima săptămână”, au transmis polițiștii locali.
Sancțiunile pentru astfel de fapte prevăzute de HCL 371/2007 sunt cuprinse între 500 și 1000 de lei. Poliția Locală atrage din nou atenția că potrivit actului normativ menționat se sancționează aruncarea sau abandonarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, scuipatul de semințe, precum și orice alte deșeuri. â
Acțiunile continuă și în perioada următoare pentru a-i determina astfel pe cetățeni să păstreze curățenia, pentru a avea un oraș curat și civilizat.