Timișoara | Marea măturare a început din centrul orașului

145

Oricine a trecut la pas prin oraș nu putea să vadă situația de-a dreptul ciudată a curățeniei stradale. Nu a fost o sincopă de o zi sau două. Nici măcar de o săptămână sau două-trei.

Poate oricine ar fi putut înțelege. Dar situația dezastroasă era similară cu o municipalitate scăpată de sub control. Nici măcar nu a fost grevă a serviciului de salubritate. Doar pur și simplu le-a expirat contractul. Aproape jumătate de an nimeni nu a făcut eforturi serioase să îndrepte lucrurile. Nici măcar nu păreau deranjați de starea de fapt cei ce răspund de soarta urbei.

După nenumărate semnale venite din toate părțile chiar și primarul a recunoscut, cu jumate de gură, că, întradevăr, nu prea este curat pe străzile orașului. Cu două luni în urmă, într-un final mult așteptat a fost găsită și firma ce și-a asumat salubrizarea Timișoarei.

A fost semnat contractul pe o perioadă de patru ani și au promis că din luna aprilie trec la treabă. Iar din această dimineață „minunea” a început prins contur. Meșteri cu scule și mașinării au început lupta cu mizeria.

Și, în mod ciudat, chiar în plină piață a Victoriei a început „marea mătureală”.
„E bine că a început chiar și aici”. Barem să-i țină o lună sau două. Să nu le treacă cheful prea repede”, chibițau cei câțiva curioși ce se aflau la acea oră în centru.

După câtva timp se va continua și în cartierele mai excentrice. O parte din utilaje au fost deja aduse, dar urmează și altele de mare capacitate. Iar minunea adevărată va fi văzută odată cu începerea operațiunilor se spălare a străzilor.

Firma austriacă Brantner nici nu a avut nevoie de cele trei luni de grație pe care le-au cerut. „ …a inceput activitatea in zona centrală, cu 30 de muncitori și 3 utilaje electrice pentru măturat și aspirat. Ne bucuram că cei de la Brantner au reușit să pornească înainte de finalizarea perioadei de mobilizare”, a explicat Robert Kristoff city-manager-ul municipiului.

De azi nici un trotuar, rigolă, stație de transport în comun, parc sau scuar nu va mai fi lăsat pradă mizeriei. Inspectorii de specialitate promit că zilnic vor verifica starea acestora. Tot ce se adună va lua calea stațiilor de sortare sau cea a deponeului ecologic de la Ghizela în colaborare cu ADID și alte firme de specialitate.

Nici o stradă, din cele peste 1200 ale municipiului, nu va scăpa de ochii vigilenți și măturile celor de la Brantner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.