Borco Ilin – poet, prozator, jurnalist cultural, fotograf pasionat, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, muzeograf la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, fost realizator al unor emisiuni în limba sârbă la Radio Timişoara – şi Camelia Burghele – etnolog şi cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău – vor veni, pentru prima dată, la Lugoj, cu o dublă lansare de carte: cu volumul de poezie “De azi se moare altfel” – Editura Diacritic, Colecţia Poezie, Timişoara, 2016, semnat de Borco Ilin, şi cartea “De la vrajă la vrăjeală – O antropologie a supranaturalului contemporan” – Editura Institutului European, Colecţia Antropologie Academică, Iaşi, 2017, semnată de Camelia Burghele.
Lansarea celor două cărţi va avea loc luni, 1 aprilie 2019, de la 17.30, la “Casa Bredicenilor” din Lugoj, ocazie cu care vor vorbi criticul literar dr. Ela Iakab şi autorii; moderator: Henrieta Szabo.
Organizatorii acestui eveniment literar sunt Biblioteca Municipală Lugoj şi “Casa Bredicenilor” Lugoj.
Dubla lansare de carte de la Lugoj va fi urmată de o sesiune de autografe şi fotografii.
Adriana Weimer