Migranți turci călăuziți de un bulgar, prinși la Nădlac

68

Doi migranți din Turcia au încercat să treacă ilegal granița în Ungaria, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I. Aceștia erau călăuziți de un bulgar care le-a promis că îi va duce în Occident. Călătoria le-a fost întreruptă de polițiști.

”În data de 26.03.2019, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac I-Nagylak, judeţul Arad, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în cadrul căreia au depistat în apropierea graniţei cu Ungaria, trei bărbaţi care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nu vorbeau limba română.

Imediat, persoanele în cauză au fost duse la sediul Sectorului P.F. Nădlac I pentru cercetări. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre doi cetățeni turci și un cetățean bulgar, având vârste cuprinse între de 39 și 47 de ani”, anunță Poliția de Frontieră Arad.

Cei doi cetățeni turci au intrat legal în România, dar nu aveau viză Schengen și intenţionau să ajungă în Germania, pentru a găsi un loc de muncă. Acum, turcii sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, iar bulgarul pentru trafic de migranți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.