Străzile din Timișoara nu vor mai fi sparte în mod repetat. Se dorește corelarea lucrărilor

199

Autoritățile locale și-au dat seama, în sfârșit, cât de haotic se muncește la infrastructura din Timișoara. Străzile sunt sparte în mod repetat pentru că, după o asfaltare vine altă regie sau companie care trebuie să efectueze lucrări și distruge asfaltul proaspăt turnat. Soluția: corelarea lucrărilor!

Timişoara are în proiect lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi de canalizare pe aproape 100 de străzi, în valoare de 287.306.657 de lei, respectiv 61,5 de milioane de euro, TVA inclus. Partea de cofinanţare de la bugetul local este 1.035.064 euro (fără TVA). Perioada proiectului este 2019-2023, iar lucrările în Timişoara sunt eşalonate pe 3 ani.

”Municipalitatea îşi doreşte o corelare mult mai bună a tuturor şantierelor din oraş, fapt pentru care a fost transmisă către firmele de drumuri lista străzilor din proiect, pentru a nu începe lucrări de asfaltare acolo unde urmează să se facă investiţii, implicit spargeri, prin acest proiect. De asemenea, va fi instituit un comandament la demararea lucrărilor din proiect şi vor fi atenţionate firmele(de distribuţie gaz, electricitate etc.) să îşi coreleze şi ele lucrările lor de investiţii. La străzile din acest proiect, se vor adăuga şi 30 de străzi din proiectul de retehnologizare a Colterm, care vor fi anunţate după semnarea şi a acestui contract din fonduri europene”, anunță administrația Timișoarei.

Străzile pe care se va face reabilitarea reţelelor de apă: Lămâiţei, Vulturilor, Calea Şagului, bd. 16 Decembrie 1989, Treboniu Laurean, Ana Ipătescu, Ulpia Traiana, Mureş, Virgil Oniţiu, Victor Babeş,Traian Lalescu, Corneliu Coposu, Delfinul, Pod Decebal, F.C.Ripensia, Surorile Martir Caceu, Sudului, Orion, Mareşal Constantin Prezan, Stan Vidrighin, Batania, Căprioarei, Torac, Petru Rareş, Rovine, Paul Iorgovici, Frederic Chopin, Industriei, Calea Moşniţei, Gării, Bârzava, bd.Cetăţii, Gheorghe Lazăr, Circumvalaţiunii, Torontalului, Calea Aradului, Gheorghe Dima, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Aristide Demetriade, Avram Imbroane, Popa Şapcă, Constantin Bârncuşi, Aurel Popovici, Take Ionescu, Simion Bărnuţiu, Lorena, Muncii.

Străzile pe care se va face reabilitarea reţelelor de canalizare: Ana Ipătescu – tronsonul dintre intersecţia str. Chişodei cu V. Hugo şi intersecţia A. Ipătescu cu bd. Dâmboviţa, strada Fructelor de la Calea Şagului – str. Filateliei la intersecţia str. Grădinii cu A. Ipătescu, Intrarea Cucului, Intrarea Curcubeului, Intrarea Clopotului, strada Luceafărului, Hebe -tronsonul de la intersecţia bd. L. Rebreanu la intersecţia Martir G. Cruceru – str. Mureş, Zarand – un tronson de 407 m şi unul de 135m, Intrarea Martir O. Ţintaru (fostă Cânepei) – zona cuprinde şi străzile Apelor, Joszef Attila, Piaţa Aron Cotruş, Intrarea Orizont (între Piaţa Vidraru şi str. Orizont), Dositei Obradovici, Intrarea Vişinului, Nicolae Ilieşu (fostă Adolescenţei), zona Calea Martirilor, Mareşal A. Averescu, Martir Constantin Gârjoabă, Intrarea Crângului, Calea Buziaşului şi zona intersecţiei Intr. Neptun/Martir Marius Nemţoc, bd. 16 Decembrie 1989 la intrarea în intersecţia bd. 16 Decembrie 1989/bd. Iancu Văcărescu, Ion Ghica de la T. Vladimirescu la bd. 16 Decembrie 1989, Delfinului, Dr. Gheorghe Marinescu – tronsonul dintre intersecţia cu I. L. Caragiale şi intersecţia cu bd.3 August 1919, Ştefan Octavian Iosif, cu Lunei şi Baba Dochia, Emilia Lungu Puhalo, Ioan I. Micu Klein, tronsonul dintre intersecţia cu Dr. Ioan Bonţilă(fostă Buşteni) şi intersecţia cu Vasile Cârlova, Balta Verde, Labirint, Răsăritului, Orşova, Cugir, Liniştei, Aleea Scurtă, Martir Dan Carpin, Aleea Lirei, Aleea Amiciţiei, Martir Iosub Gheorghe, Leandrului, Perlei, Martir Silviu Motohon, Ecoului, Constantin cel Mare, Pomiculturii, Apostolii Petru şi Pavel, Intr. Sunetului, Horia Măcelariu, Intr. Aca de Barbu, Gabriela Tako, Alexandru Grama, Verde,Martir Maria Andrei, Lugojului, Topologului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.