Carmen Rusmir, între ”Femei care schimbă lumea”

795

Gala Femei care schimbă lumea, organizată, la sfârșitul săptâmânii trecute, la București, de către Finmedia, a avut printre premiate o timișoreancă: directorul general al Zoppas Industries Romania, Carmen Rusmir. Premiul a fost acordat în urma unui sondaj la nivel național, care a dus la nominalizarea managerului din Timișoara și, apoi, la premierea sa.

“Când am primit acest premiu, m-am gândit la dascălii mei: Gafencu, la Română, Jedeneanțu la Engleză, Grant, la Franceză, Dinulescu, la Istorie, Chilărescu și Obădeanu, la Matemetică, și draga mea învățătoare, Stoicescu. Toți meritau acest premiu!!! Dar cel mai mult cred că îl merita bunica mea ANA, care m-a crescut și educat în spiritul muncii cinstite”, a scris doamna Rusmir pe pagina Domnniei sale de Facebook, și a completat, apoi, printr-o declarație pe care ne-a acordat-o în exclusivitate: „E frumos să ți se recunoască meritele. Premiul nu-mi aduce nicio… funcție în plus, dar îmi dă curaj să merg mai departe. Spre cele două dealuri cu lavandă. Văd că aproape toți colegii mei sunt stresați, dorm puțin, sunt agitați, și vreau să fac ceva pentru ei, vreau să-i ajut. Implicit, să mă ajut și pentru mine. Am construit mai mult de 100.000 de metri pătrați de hale – pot să demonstrez și cu acte asta –, parcă mi-e dor de niște câmpuri sau dealuri pline cu lavandă. Visez la ele, dar să știți că mie îmi place să-mi împlinesc visele…”, a spus Carmen Rusmir.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.