Oprit din ”zbor”. Cu ce viteză circula un tânăr bucureștean pe un bulevard din Arad

246

Un tânăr de 22 ani din capitală a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Arad, având viteza de 115 km/h.

Șoferul a fost prins în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii Biroului Rutier pe raza municipiului și pe DJ 709 B (pe raza localității Șofronea) pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră.

În urma activităților efectuate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.630 lei, din care: 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru lipsa centurii de siguranță, 2 pentru utilizarea telefoanelor mobile și 21 pentru alte abateri.

Au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale bicicliștilor, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002.

Polițiștii au reținut 1 certificat de înmatriculare și 10 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric și 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Alte două permise au fost ridicate pentru viteză excesivă. Un tânăr de 22 ani, din București, a condus un autoturism pe Bd. Nicolae Titulescu din mun Arad, având viteza de 115 km/h iar un bărbat de 34 ani, din Curtici, a condus un autoturism cu viteza de 110 km/h, în localitatea Șofronea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.