Un tânăr de doar 20 de ani din comuna cărășeană Sacu a fost surprins de polițiștii în timp ce gonea pe șoselele din Caraș-Severin cu viteza de 175 de km/h. Și asta într-o zonă unde viteza maximă permisă era de 70 km/h.
„Din păcate și în acest weekend am înregistrat recorduri nedorite și punerea în pericol a altor participanți la trafic. Astfel, pe raza localității Bucoșnița, operatorii radar au fost surprinși de un conducător auto de 20 de ani din comuna Sacu care a “zburat” cu un autoturism cu viteza de 175 de km/h într-o zonă unde viteza maximă permisă era de 70 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat cu 1305 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru trei luni”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Dinu Nicorici.
Un alt conducător auto, un bărbat de 66 de ani, din Timișoara, a fost surprins de aparatul radar în localitatea Mehadia conducând cu 150 km/h și efectuând o depășire neregulamentară. A fost sancționat cu 1885 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
sursa – reper24.ro