Raed Arafat, despre șpaga din spitale: „Actul de recunoștință pentru medicul care te-a făcut bine trebuie să existe”

1348

Raed Arafat vrea ca șpaga să dispară complet din spitale, o dată cu mărirea salariilor medicilor, dar recunoaște că este foarte greu de atins acest obiectiv cât timp există cadre medicale ”care câștigă mai puțin decât primeau”. Un medic tânăr pleacă de la un salariu lunar de 13.000 de lei, chiar mai mult decât câștigă el, susține secretatul de stat în Ministerul Sănătății, care însă nu exclude total un gest de mulțumire adresat medicului.

Raed Arafat a declarat că în continuare sunt medici care primesc şpăgi chiar dacă le-au crescut semnificativ salariile.

„Mai sunt care făceau mai mult ca salariile de azi şi e foarte greu să-i obişnuieşti să nu continue când salariul e mai mic decât primeau. Eu, ca secretar de stat, am sub salariul unui medic specialist care a terminat acum o facultate. Iar un medic specialist tânăr care acum a ieşit ştiu că începe salariul lui de la 13.000 de lei. Şi mai ai gărzile, mai ai sporurile, sunt colegi care pot să atingă şi 20.000 de lei” a spus Raed Arafat la DigiFM.

Actul de recunoștință pentru medicul care te-a făcut bine trebuie să existe, dar în anumite condiții, pentru că și occidentalii practică asta, a recunoscut Arafat.

”Poţi mulţumi după, cu o chestie simbolică. Şi asta o au şi britanicii. O carte, o sticlă de ceva sau un buchet cu flori, dar asta nu putea să aibă loc decât după ce totul e gata, după ce bolnavul este externat” a mai explicat oficialul Ministerului Sănătății.

sursa – libertatea.ro

1 COMENTARIU

  1. Sunt si exceptii, medici care isi exercita profesia cu profesionalism si corectitudine.Tris este ca foarte multi medicii, majoritatea, (mai ales chirurgii, anestezistii si cei de la urgente din spitale) nu se ating de pacienti pana nu primesc ciubucul sau nu i se baga niste bani in buzunar , nu conteaza starea sociala (veniturile pacientului), nu dai plicu poti sa mori, este o REALITATE.Ce ar fi daca , fiecare angajat din Romania sa primeasca ciubuc, spaga, pentru munca pentru care primeste salariu si sa nu presteze munca fara ciubuc? Cu ar fi de exemplu, daca pompierii ar astepta mai intai plicul cu spaga si apoi sa inceapa sa stinga focul?Vastmanii sa nu porneasca tranvaiele pana nu primesc dimineata plicul cu ciubuc? Sau gunoierii sa nu ridice tomberoanele cu gunoi pana nu primesc spaga? Exemplele sunt nenumarate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.