Cetatea Deva s-a redeschis, de azi, pentru turişti

488

După trei ani de lucrări, Cetatea Deva, renovată, s-a redeschis  de azi pentru turiştii români şi străini, vizitatorii urmând să aibă la dispoziţie mai multe trasee pe care le vor putea parcurge la pas, durata unui tur complet al monumentului fiind de cel puţin două ore.

„Dacă anul trecut am avut circa 130.000 de turişti, eu vă asigur că în acest an numărul acestora va ajunge la 300.000. Acest monument istoric freamătă de legende, de poveşti, iar acestea trebuie puse în valoare”, a declarat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, conform agerpres.ro.

Potrivit acestuia, administraţia locală lucrează la o strategie pentru dezvoltarea ofertei turistice a Cetăţii Deva, aici urmând să se desfăşoare mai multe evenimente culturale, în aer liber. Între acestea s-ar putea număra şi festivalul de operă în aer liber ‘Opera Nights’, care este organizat de câţiva ani la poalele Cetăţii şi la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

În ceea ce priveşte oferta actuală a monumentului istoric, managerul proiectului, Elena Stelczner, a precizat că există mai multe trasee pe care turiştii pot vizita Cetatea Deva. Accesul se poate face pe jos sau cu telecabina, de la poalele Cetăţii.

De asemenea, vor putea fi organizate expoziţii în Camera Bastionului, Camera Artileriştilor sau la porţile de intrare.

Autorităţile locale speră ca, de anul viitor, să poată începe o serie de lucrări de reabilitare şi în incinta 1 a cetăţii, care nu a fost cuprinsă în proiectul iniţial, finanţat de Uniunea Europeană.

Lucrările de reabilitare a Cetăţii Deva au costat 38,42 milioane lei, din care 21,96 milioane lei au fost asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,35 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar Primăria Deva a contribuit cu o cofinanţare de 516.844 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.