Un plan urbanistic general este actul de bază a dezvoltării unei municipalități, indiferent de mărimea acesteia. În baza unui astfel de plan se trasează principalele coordonate de urmat în următorii ani. Investitorii vor ști unde și ce se poate construi și ce utilități există în acele locuri. De fapt, orice aprobare a unei construcții sau renovări mai ample ar trebui să aibă și referirile la acest plan. Din PUG derivă și unele planuri numite Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ce se referă la segmente mai locale.
Timișoara se află în postura de a nu avea un plan. Și acest fenomen nu este o scăpare de moment, de o lună sau de un an. Ci, de mai mult de un deceniu nu mai există PUG al orașului. Ultimul a fost din anul 2002. E drept că a mai fost prelungit pentru câțiva ani de două ori, dar fără o bază legală. În prezent a expirat și ”prelungirea prelungirii”.
Despre această problemă a încercat și grupul consilierilor locali social democrați să aducă vorba în ședințele de Consiliu Local. Dar, după cum explică Dan Idolu, au fost de fiecare dată „trimiși la plimbare”.
Consilierul Idolu atrage atenția că organizația PSD Timișoara cere ferm primarului Nicolae Robu să iasă cu o declarație publică prin care să anunțe termenul de finalizare a planului urbanistic general al Timișoarei. Acesta nu mai poate fi amânat din nou, cum s-a făcut în anii trecuți.
„…în primul rând, fiindcă așa spune legea nr. 350 din 2001 și OUG nr. 7 din 2011. Obligația de actualizarea PUG-ului aparține Primăriei Timișoara, într-un interval de 5 până la 10 ani. La noi din 2002 au trecut 17 ani. Ce se întâmplă? Faptul că nu avem un PUG lasă libertatea serviciului de urbanism și a domnului Robu să aibă abordări foarte ciudate și foarte diverse în funcție de cel care solicită documente pentru investiții în Timișoara. Așadar le lasă libertatea să se refere ba la PUG-ul vechi, care este depășit de termen, ba la cel nou, care nu este finalizat. De aici se ajunge la multe confuzii. Chiar în ultima ședință de plen, pe mine, personal, domnul Robu m-a jignit și m-a atacat în stilul caracteristic, așa cum a făcut și cu presa. Atunci a insistat să aprobăm un PUG ilegal. În decembrie au venit cetățenii cu avocatul și a fost retras documentul. În ianuarie, a fost prezentat pe furiș cu un sfert de oră înainte să nu afle vecinii de acel imobil construit pe mai multe nivele cu 150 de locuri de parcare. Atunci a căzut iarăși. Acum să vii cu jigniri și acuze a treia oară când a căzut documentul, atunci este un semn de întrebare asupra domnului Robu în ceea ce privește această insistență în ilegalitate. Fiindcă nu există un PUG de aceea se întâmplă toate acestea. PUG-ul trebuie să traseze politica de dezvoltare a orașului, de urbanizare, să nu se mai poată permite jonglerii…”, a atenționat Idolu.
Dar nici la alte capitole la fel de importante nu se stă mai bine. Administrația locală nu a reușit de foarte mulți ani să finalizeze (poate nici nu e început ?) procesul de inventariere a bunurilor primăriei. Consilierul PSD pleacă de la un exemplu cunoscut de dânsul, dar deloc singular. E vorba despre două străzi ce există fizic, dar nu sunt cuprinse în nici un act. Pe ele însă sunt trase utilități și ridicate construcții. S-au făcut lucrări în baza unor planuri. Cum să faci planuri pentru ceva ce nu există?! Acest caz nu este deloc singular.
Ținând cont de aceste realități, PSD Timișoara, prin vocea lui Dan Idolu cere urgentarea (conform legii nr. 213 din 1998) inventarierii domeniului public. Termenul final stabilit de lege a fost în decembrie 2018. Nimeni nu știe,din cele trei servicii ce se ocupă cu patrimoniul orașului, ce au în administrare și în proprietate.
„ …vă dau un exemplu: la ultima ședință de plen înscrierea în cartea funciară a două străzi – Gospodarilor și Cehov. Pe una dintre ele chiar eu locuiesc de mulți ani. Cum de nu le-a atras atenția celor de la primărie că pe aceste două străzi s-a deviat traficul, când se lucra pe Martirilor. Acum ne-am trezit că nu există străzile. Sunt străzi care aflăm că nu există, deși sunt asfaltate, au canalizare și rețea electrică. Așadar este inadmisibil că se întâmplă așa ceva în Timișoara. De fapt se încalcă legea care pedepsește foarte aspru asemenea lucruri. Orice societate își face anual un inventar, care este verificat de Curtea de Conturi și de ANAF. Cum se poate în Timișoara ca, din 1998, cu termen 2018, cu primar în funcție din 2012, să nu avem un inventar real al străzilor? Îmi pun întrebarea retorică: Oare de ce nu se face un nou PUG al orașului și nu se realizează inventarierea domeniului public? Așadar rog Curtea de Conturi a României ca atunci când va face prima misiune la Primăria Timișoara să revină asupra subiectului privind inventarierea domeniului public și a PUG-ului”, a explicat Dan Idolu cum stau lucrurile cu acestă nebuloasă, ce constituie patrimoniul orașului.