Incendiu într-un bloc! Mai multe persoane au ajuns la spital

480

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, într-un apartament situat la parterul unui bloc din municipiul Cluj-Napoca. Nouă persoane au fost evacuate, patru dintre acestea fiind transportate la spital. Proprietarul apartamentului în care a izbucnit focul a suferit arsuri, restul victimelor fiind agitate şi posibil intoxicate cu fum.

”Am fost solicitaţi, în jurul orei 5.50, pe Aleea Micuş din municipiul Cluj-Napoca să intervenim pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în apartamentul situat la parterul unui imobil de locuinţe. Au fost dislocate la locul evenimentului două autospeciale pentru stins incendii, un echipaj SMURD şi două SAJ. Au fost evacuate din blocul de locuinţe nouă persoane, dintre care patru au fost consultate şi transportate la spital”, au transmis, duminică dimineaţă, reprezentanţii ISU Cluj, conform news.ro.

Potrivit acestora, persoana care locuia în apartament a suferit arsuri şi a fost transportată de urgenţă la spital, celelate trei nu prezentau afectiuni grave, fiind evaluate privind agitaţia psihomotorie şi posibilitatea de a fi fost intoxicate cu fum.

Operaţiunile de stingere au durat aproximativ o oră, locuinţa fiind distrusă aproape în totalitate.

”Din cercetările preliminare reiese că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la un reşou lăsat în priză, nesupravegheat. Echipajele de pompieri mai sunt încă la locul evenimentului, desfăşoară operaţiuni de înlăturare a efectelor negative înregistrate în urma incendiului, cum ar fi îndepărtarea elentelor deteriorate de incendiu care nu mai prezintă siguranţă”, au mai transmis pompierii.

sursa: stiripesurse

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.