Tribunalul Hunedoara a început judecarea în fond a dosarului în care medici și asistente de la Spitalul de Psihiatrie din Zam sunt acuzați de fapte de corupție.
În linii mari, anchetatorii au stabilit că anumiți medici de la unitatea spitalicească ar fi făcut internări fictive pentru zeci de persoane, în baza unor foi de observație clinică false. Ca, mai apoi, unii dintre beneficiarii acestor internări să obțină și pensie de boală.
„Șase persoane au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu și fals intelectual, infracțiuni comise în formă continuată. În fapt, există suspiciunea că, în perioada 2014 – 2015, anumiți medici au dispus internarea fictivă a unui număr foarte mare de persoane (aproximativ 80 de persoane). În aceeași perioadă, pe baza foilor de observație clinică falsificate s-au făcut și deconturi fictive de spitalizare, în urma cărora Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara a fost prejudiciată de către fiecare medic în parte, valoarea totală a prejudiciului fiind de circa 250.000 de lei. Pe lângă medici, au fost trimiși în judecată o asistentă medicală și o persoană pentru trafic de influență. Probabil că mulți dintre beneficiarii acelor foi de observație au obținut și pensie de boală”, a informat procurorul Gina Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Persoanele trimise în judecată sunt: Ion Negrulescu – abuz în serviciu și fals intelectual, Dan Simion Grecu – abuz în serviciu și fals intelectual, Simion Sorin Terpe – abuz în serviciu și fals intelectual, Ileana Cristuț – abuz în serviciu și fals intelectual, Ramona Mioara Lungu – uzurparea funcției, Eugen Virgil Dobrean – complicitate la abuz în serviciu și trafic de influenţă. CJAS Hunedoara s-a constituit parte civilă în dosar.
sursa – ziardehunedoara.ro