Patru noi blocuri ANL se construiesc lângă Timișoara

755

Patru noi blocuri destinate tinerilor vor fi construite lângă Timișoara, la Giroc.

Consiliul Județean Timiș a pus la dispoziție terenul necesar, iar imobilele vor fi ridicate de ANL.

„Am predat constructorului, împreună cu ANL, terenul pe care se vor ridica unitățile locative. Ordinul de începere a lucrărilor va fi la data de 25 februarie.

Este vorba despre blocuri P+2E situate în comuna Giroc, 88 de apartamente destinate închirierii de către tineri prin Agenția Națională pentru Locuințe”, a anunțat Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

Lucrările tehnico-edilitare aferente investiției sunt suportate de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul propriu.

Valoarea estimată fără TVA a contractului de proiectare și execuție lucrări este de aproape 13 milioane lei, din care 370.000 lei servicii de proiectare inclusiv verificare și 12.500.00 lei lucrări de construcții-montaj. Pentru asigurarea apei calde menajere și încălzirea locuințelor, blocurile vor fi echipate cu centrale termice în condensație cu kit de evacuare. Suprafața construită desfășurată este de 7.505 mp.

Durata execuției este de 20 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.