Trupul fără viaţă al lui Tudor Niream a fost găsit în apele lacului Vârşolţ, în zona cantoanelor, iar pompierii au intervenit imediat la eveniment cu barcă şi SMURD, a confirmat primarul comunei Vîrşolţ, Breda Lajos, pentru Observator.tv
Băiatul era dispărut fără urmă de peste 2 luni de zile, de la casa bunicilor din Recea, iar familia, prietenii şi cunoscuţii îl căutau cu înverşunare, lansând mai multe apeluri publice pentru găsirea lui cât mai rapidă.
“Cadavrul a ieşit la suprafaţă şi a fost văzut de o persoană care lucrează acolo la baraj. Este vorba despre cadavrul lui Tudor. Trupul lui a fost transportat la Zalău pentru autopsie. A fost mai cald şi cadavrul lui a ieşit la suprafaţă. Eu am zis că acolo la baraj este, pentru că l-am căutat peste tot şi nu am reuşit să dăm de el. Chiar în urmă cu trei zile am fost cu poliţia la pivniţa unei Biserici Catolice din Recea să vedem dacă e acolo şi nu a fost, iar astăzi a fost găsit în lacul Vîrşolţ. Sută la sută este el”, a spus Breda Lajos, primarul comunei Vîrşolţ, pentru sportulsalajean.ro
În urmă cu câteva zile, tatăl lui Tudor Niream făcea primele mărturisiri în mediul public, la două luni după dispariția băiatului. El a vorbit despre drama prin care trece familia sa după ce adolescentul de 15 ani a plecat de la casa bunicilor din Recea Mare, în seara zilei de 23 noiembrie 2018, și nu a mai fost găsit.
El respinge toate speculațiile apărute în mediul on-line după dispariția fiului lui, spunând că Tudor nu avea probleme cu familia, nici probleme de sănătate și nici deviații de comportament.
Tudor este un copil liniștit, fericit, pe care l-am iubit, îl iubim și îl vom iubi toată viața, spune tatăl băiatului.
„Inima mea exclude ipoteza ca Tudor să fi plecat de acasă din cauza unor motive familiale. Eu și mama lui Tudor nu suntem divorțați, așa cum tendențios se speculează, copilul nu avea probleme sociale sau de sănătate, darămite anumite deviații de comportament, despre care am auzit vorbindu-se aiurea în spațiul public. Tudor este, pur și simplu, un copil ca toți ceilalți copii de vârsta lui. Cu bune, cu rele”, a mărturisit tulburat tatăl lui Tudor.
Citește mai mult pe observator.tv