Gripa ucigașă mai face o victimă în vestul țării. Este al 29-lea deces

1084

Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, internat la secţia de Pneumologie a Spitalului Municipal „Gavril Curteanu” din Oradea, a murit în noaptea de marți spre miercuri din cauza virusului gripal de tip AH1N1. La nivelul județului Bihor au fost confirmate trei cazuri de gripă.

Orădeanul a fost internat în spital pe 16 ianuarie, fiind diagnosticat de medici cu pneumonie infiltrativă bilaterală. De asemenea, bărbatul suferea și de hepatită cronică cu virus B și nu fusese vaccinat antigripal.

La două zile de la internare, medicii au primit confirmarea că bărbatul s-a îmbolnăvit de gripă.

„Evoluţia cazului a fost oscilantă, pacientul a decedat azi, 23 ianuarie 2019, ora 1.35 (la secţia ATI a spitalului menţionat)”, se arată în comunicatul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, citat de Ebihoreanul.

Reprezentanții DSP Bihor au dat detalii și despre starea copilașului de trei ani, din Oradea, care a fost contaminat cu virusul gripal săptămâna trecută.

„Persoana a fost internată la Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea în data de 10 ianuarie 2019 cu diagnosticul: miozită virală, neutropenie cronică, IACRS. Starea clinică a pacientului este bună. Pacientul a fost externat în data de 16 ianuarie 2019″, a mai transmis DSP Bihor.

În judeţul Bihor au fost confirmate trei cazuri de gripă, primul fiind al unui bărbat de 38 de ani, localitatea din Hidişelul de Sus.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat, zilele trecute, că România este în pragul unei epidemii de gripă.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.