Ninsorile continuă ”să le dea de furcă” autorităților. Drumarii din vestul țării au avut din nou o noapte grea pentru că au fost nevoiți să fie în permanență pe teren pentru a îndepărta zăpada de pe șosele.
”Carosabilul este umed și se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din regiunea de vest. În cursul nopții, au acționat 208 utilaje, care au răspândit peste 1.400 de tone de material antiderapant”, transmit cei de la Drumuri Naționale.
Și pe drumurile județene din Timiș se circulă în condiții de iarnă. Drumarii acționează cu 37 de utilaje, iar pe parcursul nopții au fost folosite peste 800 de tone de material antiderapant.
Nu există la această oră drumuri județene cu circulație blocată sau închisă.
Acționări deszăpezire 22/23 ianuarie 2019
Carosabilul este umed și se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din regiunea de vest. În cursul nopții, au acționat 208 utilaje, care au răspândit peste 1.400 de tone de material antiderapant.
Pe site-ul http://bit.do/eGgLs puteți vedea situația detaliată de pe drumurile din zona de vest.
Imagini de azi noapte de pe câteva drumuri din județul Timiș (DN 68A Lugoj – Traian Vuia, DN 69 Timișoara – Arad, DN 6 Lugoj – Timișoara), de pe DN 57B Oraviţa – Iablaniţa și de la CIC Pecica, autostrada #A1.Publicată de DRDP Timişoara pe Marţi, 22 ianuarie 2019