1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Mult zgomot pentru nimic. România se află în era corupției cu suspendare!…

În cursul lunilor ianuarie și februarie 2016, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au rămas definitive 59 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 160 de inculpați, dintre care: doi deputați, 2 vicepreședinți de consiliu județean, consilier primar București, patru primari, director Ministerul Sănătății, director penitenciar, general corp Armată, doi directori CFR Marfă Timișoara, un director adjunct și trei inspectori Finanțe Publice Argeș, trei cadre didactice examen bacalaureat Brăila.

Pedepsele dispuse de judecători față de cei 160 de inculpați sunt cuprinse între 8 ani închisoare și 1 an închisoare cu amânarea pedepsei.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora.

Dacă citești atent lista publicată de DNA cu soluțiile de condamnare definitive în 2016 se poate observa că mai mult e justiție cu… suspendare.

Soluțiile de condamnare definitive în 2016 publicate de DNA:

04 martie 2016    Fraudă fonduri europene – 2 ani și 11 luni închisoare
04 martie 2016    Șef pompieri Caracal (Olt) – cu suspendare
04 martie 2016    Complicitate la evaziune fiscală – cu suspendare
04 martie 2016    Fost deputat – 3 ani închisoare
03 martie 2016    Inspector antifraudă București – cu suspendare
03 martie 2016    Dare de mită – cu suspendare
01 martie 2016    Primar comună Mureș – cu suspendare
01 martie 2016    Primar municipiul Buzău – cu suspendare
29 februarie 2016    Primar comună Vaslui – cu suspendare
25 februarie 2016    Șef protecția consumatorilor Galați – 2 ani închisoare cu suspendare ș.a.
23 februarie 2016    Acord trafic de influență – 3 ani închisoare cu suspendare
23 februarie 2016    Președinte fundație – 2 ani închisoare cu suspendare
23 februarie 2016    Trafic de influență om de afaceri – 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare
23 februarie 2016    Evaziune și spălare de bani – 3 ani și 11 luni închisoare
22 februarie 2016    Deputat și director cadastru Buzău – 3 ani închisoare cu suspendare ș.a.
22 februarie 2016    Director Inspectoratul de Stat în Construcții – 3 ani închisoare cu suspendare
22 februarie 2016    46 polițiști și vameși P.T.F. Năidaș – 3 ani închisoare cu suspendare ș.a.
19 februarie 2016    Evaziune – 5 ani închisoare
19 februarie 2016    Primar al orașului Năvodari – un an și 6 luni închisoare ș.a.
18 februarie 2016    Şef Direcție sanitar veterinară Caraș Severin – cu suspendare
18 februarie 2016    Vicepreședinte C.J. Caraș Severin – 4 ani și 6 luni închisoare ș.a.
17 februarie 2016    Directori CFR Marfă Timișoara – 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare
16 februarie 2016    Evaziune și fals – 5 ani și 6 luni închisoare
15 februarie 2016    Președinte asociație, fraudă fonduri europene – 3 ani închisoare cu suspendare
11 februarie 2016    Acord dosar primar Iași – 2 ani închisoare cu suspendare
10 februarie 2016    Fraudă fonduri europene – 2 ani închisoare cu suspendare
10 februarie 2016    Director Ministerul Sănătății – 5 ani și 4 luni închisoare
10 februarie 2016    Șef Direcție Control Activități Nucleare – 3 ani închisoare cu suspendare
10 februarie 2016    Inspectori fiscali Dâmbovița – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare
09 februarie 2016    Fraudă fonduri europene – 5 ani închisoare
09 februarie 2016    Fraudă fonduri europene – cu suspendare
09 februarie 2016    Fraudă fonduri europene – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare
09 februarie 2016    Recunoașterea vinovăției – amânarea aplicării pedepsei
09 februarie 2016    Foști directori RADET – 6 ani, respectiv 4 ani închisoare
09 februarie 2016    Ofițer de poliție I.P.J. Constanța – 2 ani și 6 luni închisoare
08 februarie 2016    Trafic de influență, administrator societate – 4 ani închisoare
04 februarie 2016    Consilier personal primar București – 4 ani închisoare
04 februarie 2016    Șef Centrul arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț – cu suspendare
04 februarie 2016    Fraudă fonduri europene – 7 ani și 6 luni închisoare
04 februarie 2016    Polițist de frontieră – 4 ani închisoare
03 februarie 2016    Notar public și agent poliție– cu suspendare
03 februarie 2016    Primar comună – 3 ani închisoare
02 februarie 2016    Fraudă firmă leasing – condamnare 5 persoane
01 februarie 2016    Dosar devalizare societatea CICO SA – 5 ani închisoare
29 ianuarie 2016    Inspector vamal Ploiești – 4 ani închisoare
28 ianuarie 2016    Acord complicitate la trafic de influență – 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare
27 ianuarie 2016    Președinte asociație agricolă, fraudă fonduri europene – 2 ani și 9 luni închisoare
27 ianuarie 2016    Acord trafic de influență – 2 ani închisoare
27 ianuarie 2016    General M.A.P.N. – 3 ani închisoare cu suspendare
26 ianuarie 2016    Acord dosar primar Iași – 2 ani închisoare cu suspendare
26 ianuarie 2016    Acord ofițer I.S.U. Dobrogea – un an și 6 luni închisoare cu suspendare
26 ianuarie 2016    Director Penitenciar de Femei Târgșor – 3 ani închisoare cu suspendare
25 ianuarie 2016    Deputat, trafic de influență – 2 ani închisoare
25 ianuarie 2016    Director Penitenciar de Femei Târgșor – 3 ani închisoare cu suspendare
21 ianuarie 2016    Evaziune fiscală – 4 ani închisoare
20 ianuarie 2016    Fonduri europene – cu suspendare
15 ianuarie 2016    Profesori examen bacalaureat Brăila – 3 ani închisoare cu suspendare
15 ianuarie 2016    Om de afaceri Pitești – 7 ani închisoare
14 ianuarie 2016    Evaziune fiscală – 8 ani închisoare
13 ianuarie 2016    Recunoașterea vinovăției – 2 ani închisoare
05 ianuarie 2016    Trafic de influență – cu suspendare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :