Cu TIR-ul spre Occident! Cum au oprit polițiștii din Timișoara un transport de migranți

159

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara au descoperit 12 cetăţeni irakieni si sirieni, care intenţionau să iasă ilegal din ţară, ascunși în remorca unui TIR, încărcat cu materiale de construcţii. Automarfarul era condus de un cetăţean turc ce va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Noaptea trecută, polițiștii au aflat despre transportul care urma să aibă loc. Migranții au plecat din Timișoara spre Pișchia, unde au fost îmbarcați în TIR.

După ce mijlocul de transport s-a pus în mişcare spre municipiul Arad, polițiștii de frontieră au intervenit, au oprit camionul și l-au condus la sediul ITPF Timișoara. Astfel, în urma controlului specific, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi ascunşi, printre încărcătura mijlocului de transport, 12 cetăţeni străini.

Automarfarul era condus de un cetățean turc V. S., în vârstă de 47 ani și transporta, conform documentelor de însoțire, materiale de construcții, pe ruta Turcia – Germania, tranzit Romania.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni irakieni și sirieni, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, toţi fiind solicitanți de azil în România.

Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, unde doreau sa-şi găsească locuri de muncă.
Extinzând cercetările, la locul îmbarcării au mai fost descoperite alte patru persoane, cetățeni irakieni (2 bărbați, un minor și o femeie), de asemenea solicitanți de azil în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.