S-a modificat Codul rutier! Cum poţi rămâne fără permis

397

Codul Rutier a suferit multe modificări de-a lungul timpului și continuă să vină regulat cu noutăți. Chiar după Craciun a fost introdusă o nouă prevedere. Este vorba despre obligativitatea medicilor de a trimite la control o persoană care are o afecţiune ce nu permite deţinerea unui permis auto.

În cazul în care şoferul nu face controlul medical recomandat, medicul va informa Poliţia Rutieră, iar acesta va rămâne fără permis. Legea prin care a fost modificat Codul Rutier prevede şi amenzi pentru medicii şi clinicile care nu vor respecta obligaţiile legale. Preşedintele Iohannis a promulgat, pe 27 decembrie, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Această lege aduce modificări numai în ceea ce priveşte conducătorii de autovehicule, mai exact pe cei care suferă de unele afecţiuni medicale.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidenţa sau îngrijirea sa, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis conform alin. (2), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistenţă medicală autorizată“, prevede acum Codul Rutier, conform evz.ro.

sursa: capital

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.