Tabăra școlară care a stat închisă mai bine de zece ani își va deschide porțile în 2019.
“Este o realizare importantă pentru județul Caraș-Severin. De anul viitor vom avea încă o tabără deschisă pentru tineri. Suntem mândri de acest lucru deoarece în ultimii ani nu au mai fost redeschise sau construite noi tabere în România.
În momentul de față se realizează lucrări de igienizare și de reparație pentru a reintroduce vila în circuitul național. A fost refăcută partea electrică, rețeaua de apă și canalizare. Urmează să schimbăm și mobilierul pentru a îndeplini normele de funcționare.
Pentru realizarea acestui proiect au fost alături de noi Consiliul Județean, Direcția Județenă de Cultură Caraș-Severin, Muzeul Banatului Montan și arhitectul Dan Cincu”,a declarat Marius Bălean, șeful Direcției Județene pentru Tineret și Sport Caraș-Severin.
Conform informațiilor istorice, Vila Klaus a fost construită în jurul anului 1800 iar acolo au fost cazate personalități importante. Regele Mihai, Regele Carol al II-lea şi Nicolae Ceauşescu, împreună cu soţia sa, Elena, când au vizitat Reşiţa în anul 1971.
sursa – radioresita.ro