N-a mai urcat în autocarul de România și a fost găsit decedat. Mister în jurul morții lui Valentin

558

Autoritățile britanice au descoperit trupul lui Valentin Dorel Șleapcă, tânărul dat dispărut de familia sa după ce nu a urcat în autocarul din Londra, care trebuia să-l aducă în România. Misterul din jurul dispariției sale nu a fost însă elucidat, deoarece familia crede că tânărul a fost ucis.

Un tată îşi caută cu disperare fiul dispărut înainte de a urca în autocar!

Corpul fără viaţă a lui Valentin ar fi fost descoperit într-o toaletă publică, spânzurat, potrivit tatălui băiatului, care spune, însă, că fiul său nu s-a sinucis, ci ar fi fost omorât. Sora lui Valentin, care se află şi ea în Marea Britanie, confirmă decesul fratelui său şi a precizat, pentru Observator.tv, că doi poliţişti s-au prezentat la adresa unde locuieşte şi i-au adus la cunoştină că fratele său Valentin a fost găsit decedat.

Tatăl lui Valentin spune, însă, că fiul său ar fi fost ameninţat cu moartea în microbuzul care l-a adus la autocar. Tatăl băiatului spune că are ca dovadă un sms trimis de Valentin unui prieten, în care îi spune acestuia că anumite persoane din microbuz vor să-i ia viaţa.

Valentin Dorel Şleapcă, un tânăr român de 27 de ani care locuiește în Nottingham, Marea Britanie, trebuia să vină acasă, la Roman, pentru a petrece sărbătorilor de iarnă. Tatăl lui l-a dat, însă, dispărut după ce nu a mai urcat în autocarul care trebuia să-l aducă din Londra în România.

sursa – libertatea.ro

Un tată îşi caută cu disperare fiul dispărut înainte de a urca în autocar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.