Scene de Fast & Furious pe șosea! Mașină în aer, imagini spectaculoase

95

Poliţia din Slovacia a difuzat o înregistrare a unui accident uimitor de maşină, petrecut în această săptămână, în care şoferul şi-a lansat vehiculul în aer după ce a ieşit de pe carosabil şi a călcat peste ceea ce pare a fi o balustradă, relatează Mediafax.

În clipul care a fost vizionat de mai mult de 1,5 milioane de ori pe site-urile de socializare, incidentul se petrece la tunelul Bôrik lângă Poprad, joi, cu puţin înainte de ora 5 dimineaţa. Vehiculul era un BMW, au spus oficialii.

Şoferul, un slovac în vârstă de 44 de ani, era singur în maşină şi a fost tratat de medici la faţa locului şi, după părerea lui, a scăpat fără prejudicii majore, doar cu zgârieturi superficiale, dar cu maşina distrusă. După accident, acesta a trecut cu bine testele privind consumul de alcool.

Luate cu încetinitorul, imaginile de supraveghere par să fi surprins o scenă din seria de jocuri video Grand Theft Auto. BMW-ul care venea în viteză se mişcă pe partea laterală a drumului, chiar înainte de intrarea în tunel şi loveşte un dispozitiv ridicat de pe margine. Pe măsură ce scântei zboară, maşina este lansată în aer. Se loveşte în partea de sus a tunelului şi se prăbuşeşte – răsturnându-se la 360 de grade, înainte de a se opri.

Din fericire, drumul era relativ liber în momentul accidentului. În videoclip se poate vedea o maşină de care frânează în spate şi porneşte avariile.

Potrivit imaginilor emise după accident, partea dreaptă din faţa vehiculului – partea şoferului – a fost zdrobită. Parbrizul a fost spulberat, uşa a fost distrusă şi îndoită, în timp ce capota maşinii a fost dată peste cap.

Comentariile de la clip au comparat incidentul cu Fast and the Furious, Batman şi Knight Rider. „Ar fi putut fi foarte rău, dar a avut noroc”, a scris un utilizator de pe Facebook.

sursa – stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.