Femeia căzută cu mașina în Dunăre a fost găsită moartă

3231

Detaşamentul de Pompieri Orşova a intervenit, luni după-amiază, pentru scoaterea unui autoturism căzut în Dunăre, în zona viaductului Sviniţa, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinţi.

„Din primele informaţii, autoturismul este în apă, la o distanţă de circa zece metri de mal. Pompierii verifică dacă în interior se află vreo persoană. Se intervine cu o barcă pneumatică pentru a ajunge la autoturismul care pluteşte. Până acum, însă, nu a fost găsită nicio victimă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor.

Se pare că este vorba de o femeie de 33 de ani din Moldova Noua, cu care sora ei nu mai reușește să ia legătura.

UPDATE  – Femeia de 33 de ani care s-a aflat la volanul autoturismului a fost găsita moartă, captivă în autoturism. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Mehedinţi, scafandrii au scos, luni seara, din maşina căzută în Dunăre o femeie decedată şi au verificat dacă în autoturism se mai aflau şi alte persoane. Ulterior, reprezentanţii ISU Mehedinţi au anunţat că nu au mai fost găsite alte persoane în autoturism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.