Un grav accident rutier a avut loc luni seară pe raza localității Prigor. În timp ce conducea o autoutilitară de transport marfă pe DN57B, în localitatea Prigor, din direcția Herculane către Bozovici, pe fondul stării de oboseală, un șofer ar fi adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului pe care l-a rupt.
În urma impactului deosebit de violent, şoferul a fost grav rănit, rămânând încarcerat în mașină. La fața locului s-au deplasat un echipaj de la ambulanță și pompierii de la Garda de intervenție Bozovici, care l-au găsit pe bărbat încarcerat, grav rănit, dar cu semne vitale. Omul a fost scos de pompieri din cabina autoutilitarei și a fost predat serviciului de ambulanță care a ponit imediat cu el spre cel mai apropiat spital, ce se află la 100 de km. Fiindcă spitalele din Bozovici și Anina au fost desființate, cel mai aproape este cel din Reșița, spital la care poți să ajungi doar după un drum de cel puțin două ore prin defileu și peste munte.
Din păcate, în drum spre Reșița, șoferul în vârstă de aproximativ 47 de ani a decedat în mașina ambulanței.
sursa – infocs.ro