Mai mulţi reşiţeni din zona Micro III sunt disperaţi. În mai puţin de o lună, mai multe autoturisme au fost sparte de persoane necunoscute, iar proprietarii păgubiţi de câteva sute de lei.
Unii dintre ei deţin chiar două autoturisme care la un interval de timp relativ scurt au fost atacate de hoţi.
„Primul autoturism a fost spart în data de 20 noiembrie, iar cel de al doilea, zilele acestea. Am făcut plângere la Inspectoratul de Poliţie Caraş-Severin, dar şansele sunt foarte mici, din câte am înţeles sunt multe dosare de acest gen în lucru, mai ales din zona unde locuim noi”, spune una dintre păgubite. În mare parte hoţii au furat bunuri ce pot fi vândute rapid, casetofoane, cd-playere sau îmbrăcăminte.
Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin spune că faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 s-a înregistrat o scădere de 43 % în ceea ce priveşte a furturile din autoturisme.
„Totuşi, principalele recomandări ar fi să nu lăsaţi bunuri importante la vedere care ar putea fi o tentaţie pentru hoţi şi nu lăsaţi autoturismele nesecurizate”, a mai adăugat Nicorici.
sursa – argument-cs.ro