În pieţele din Timișoara a început să miroasă a brad. Au apărut primii pomi de Crăciun!

406

Afară, în plină lună decembrie, e un soare orbitor ca la un început de primăvară. Nu sunt prea multe grade peste zero, aşa că vremea este înşelătoare. În aer se simt sărbătorile ce se apropie. Această senzaţie este accentuată în apropierea pieţelor de mirosul de cetină proaspătă.

Într-adevăr în principalele pieţe ale oraşului s-a dat de azi dimineaţă startul oficial pentru comercializarea de brazi. Că doar românul nu-şi poate imagina Crăciunul fără un brad împodobit. Şi nici nu lasă totul pe ultima zi.

Oferta este… aşa şi aşa. Se găsesc arbori pentru toate gusturile şi buzunarele. Prețurile încep de la 80 de lei şi ajung până la 300 de lei, în cazul celor mai mari brazi ce depășesc trei metri înălțime. Un comerciant zgribulit mărturiseşte că încă nu a vândut nimic, dar este interesat şi de oferta din marile magazine ca să îşi ajusteze preţurile. Ce e drept, brazii sunt frumoşi şi cu crengi bogate. Unii deja sunt înveliţi în plasă de plastic pentru un transport mai uşor.

Deci ar fi cam de toate. Cu o singură excepţie. Clienţi nu sunt. Poate că vremea de primăvară să fie de vină. Doar doi pensionari au trecut la un interval de o jumătate de oră să vadă pomii de Crăciun. Dar nu s-au hotărât. Mai aşteaptă câteva zile. Între timp, poate vin mai mulţi negustori cu marfă tocmai din vârful munţilor, din Danemarca sau Olanda. Că doar este bine ştiut că acolo cresc brazii până la cer.

Dacă primii fulgi serioşi încă se lasă aşteptaţi, măcar coniferele se găsesc deja fără probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.