Apartamentele au continuat să se scumpească ușor în țară, în ultima lună de toamnă. Analiștii imobiliari spun că tendința de scumpire nu s-a resimțit în toate marile centre regionale.
În Timișoara, prețul mediu solicitat pentru un apartament s-a menținut, practic, constant luna trecută, în condițiile unui avans de doar 0,1%, de la 1.211 la 1.212 euro pe metru pătrat util.
Față de noiembrie 2017, când o asemenea unitate locativă putea fi achiziționată cu 1.133 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 7% mai mare.
Pe parcursul lunii noiembrie, cele două segmente de piață analizate au consemnat evoluții diferite ale prețurilor. Apartamentele vechi din Timișoara s-au apreciat ușor, cu 0,2% (de la 1.211 la 1.214 euro pe metru pătrat util), însă cele noi au stagnat.
Potrivit indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel național pentru apartamentele scoase la vânzare în întreaga țară s-a majorat cu 1,1% în noiembrie 2018, ajungând la 1.242 de euro pe metru pătrat util (față de 1.228 de euro pe metru pătrat util la finele lunii precedente).
Comparativ cu perioada similară a anului trecut – când un apartament costa, în medie, 1.169 de euro pe metru pătrat util –, nivelul actual al pretențiilor vânzătorilor este cu 6,2% mai ridicat. Analiștii imobiliari arată că evoluția confirmă intrarea în faza de stabilitate a sectorului rezidențial, pentru că anul trecut marja anuală de creștere se situa la 12,4%.
sursa – radiotimisoara.ro