Zilele porților deschise la Școala Gimnazială din Iosefin. Foto-Video

530

Școlile timișorene încearcă să ducă mai departe tradiția învățământului bănățean ce se întinde pe mai multe secole în urmă. Școli, licee, colegii de veche tradiție au atras tot timpul învățăceii din toate colțurile provinciei pe vremea când nu se aflau atât de multe ca acum în fiecare localitate. Acestea nici măcar nu mai au nevoie de prezentare deosebită. Toată lumea le cunoaște și le apreciază activitatea.

Dar chiar și în cartierele puțin mai depărtate de centru se face carte serioasă. Una din cele mai vechi școli din cartierul Iosefin este Școala gimnazială numărul 12 ce adună elevi de pe un larg areal din cartierul istoric. Absolvenții de aici fac față cam la orice școală mai înaltă la care pleacă.

Tocmai pentru că nu au nimic de ascuns și totul se întâmplă la cele mai înalte standarde de educație și cultură, membrii din conducere au găsit de cuviință să organizeze o zi a porților deschise. Oricine a putut veni. Copii mici ce încă sunt la „grădi” au venit cu bunicii pentru a vedea ce îi așteaptă peste unul sau doi ani. Părinți ce poate nu au timp în alte zile au venit azi să vadă cum arată școala copiilor lor. Și au avut ce vedea. Laboratoare dotate cu ce este mai performant în echipament de biologie ori de informatică.

Clase luminoase și frumos împodobite ce așa sunt tot timpul, nu doar la o zi festivă. Chiar și sala de Educație fizică, deși mică (întrucât așa este conformația clădirii vechi) este primitoare pentru micii sportivi ce deprind disciplina necesară în sport.

Elevii mai mari au avut cu ce se lăuda. Au scos în evidență faptul că învață la una dintre puținele școli ce sunt recunoscute oficial ca fiind ecologice. Unitatea de învățământ a primit titlul de Școală Verde de la o comisie exigentă.

Nici inerentele stricăciuni, ce nu pot fi evitate la o clădire cu o vechime apreciabilă, nu sunt atât de vizibile ca în alte părți. Este meritul echipei de cadre ale școlii ce reușesc în fiecare vară să mai repare câte ceva.

Multitudinea de activități a pus în dificultate pe cel ce ar fi voit să vadă totul. În sala de sport erau demonstrații de karate și de judo coordonate de însuși directorul școlii. În sala festivă era în toi un spectacol dens cu multe momente artistice de la recitări de poezie, colinzi sau dans. Artiștii de o șchioapă au doinit și horit mai ceva ca la emisiunile de la televizor. Poate cel mai bine vor vorbi imaginile despre tot ce s-a întâmplat în așteptarea unui mai vechi prieten, Moșul Nicolae.

„Ziua porților deschise este un moment de mare bucurie pentru școala nostră pentru că primim vizita viitorilor noștri elevi. Aceștia vor păși timid pe calea cunoașterii și ne vor induce din energia lor pozitivă. Cu această ocazie am decis să oferim micilor noștri musafiri bucățele din activitățile pe care le vor desfășura de-a lungul timpului în școala noastră. Prin urmare cei mici vor descoperi atelierul muzicii, dansului, teatrului, atelierul hocus-pocus sau „magie la școală” unde vor explora secretele fizicii. Vor descoperi frumusețea limbii engleze alături de doamnele profesoare, dar și de ajutoarele-spiriduși. Vor putea participa la un moment de pregătire sportivă, incluzând karate, alături de elevii școlii. Și vor deveni pentru câteva clipe școlari alături de cei de la clasa pregătitoare. În final, vor pătrunde în orășelul lui Moș Crăciun. Sperăm să le stârnim curiozitatea, să se bucure de ce descoperă în școala noastră. Iar când va suna clopoțelul, la începutul anului școlar, să ne reîntâlnim în clasele noastre”, a explicat, plin de entuziasm, directorul Eugen Prisecian.

Cei mai mulți dintre prichindeii vizitatori au declarat solemn că aici vor să vină când vor deveni elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.