Copiii din familii urbanizate și cu o stare cel puțin medie visează ca „Moșul” să le aducă jucării din cele mai felurite. Fantezia industriei de specialitate nu are limite. Se pot găsi jocuri electrice ori electronice cu monitoare pe care se luptă nave spațiale sau monștri de care s-ar speria chiar și un adult mai „tare de vârtute”. Jucăriile sunt din cele mai felurite și mai moderne, materialele de la deja banalul plastic la materiale compozite ca fibrele de sticlă sau de carbon. Este epoca high tech în industria de jocuri și jucării.
În acest haos dezumanizant mai apare câte un visător ce merge exact în sens invers. Doar aparent este invers. De fapt este calea normalității cele mai simple.
Greu de crezut, dar un tânăr ce este ancorat în acest ev al tehnologiilor se hotărăște brusc să treacă de la designul electronic de site-uri sau pagini web și de la grafica clasică, la un alt fel de artă. A lăsat uneltele electronice și acum imaginează, dar și execută jucării. De la designul pe monitorul calculatorului a trecut la design în bucăți de lemn.
Jucăriile cele mai simple ies din mintea, dar și direct din mâinile lui Florin Juchian. Copiii ce ar vrea să se joace trebuie să învețe din nou ce înseamnă să tragi un elefant cu roți după tine. Dacă acesta mai este și albastru, distracția este deplină. Imaginația designerului devenit tâmplar este nemărginită. Păsările cele mai felurite stau în bună înțelegere alături de animăluțe stilizate la cele mai simple linii. Au o caracteristică proprie – toate au roți si un crâmpei de sfoară. Atrage atenția în mod deosebit un flamingo încălțat în ghetuțe galbene și cu picioroange infinite ce ar putea sta la loc de cinste în vitrina cea mai sofisticată ca obiect de decor sau poate fi smotocit de un prichindel.
Mașinute, trenulețe, camioane goale sau încărcate cu marfă, betoniere pline cu bile de lemn, toate au luat loc pe rafturile expoziției de la galeria Calpe din Bastion. Oare cine poate rezista să nu încerce un trenulet de lemn? Cele mai multe sunt în culoarea naturală a lemnului. Dar și culorile au rolul lor pentru a atrage privirea.
Imaginația designerului devenit tâmplar nu are limite. O tricicletă din lemn are culoarea neagră a tablelor de școală tocmai pentru copii ce vor să scrie sau să deseneze cu cretă colorată pe vehiculul lor. O fetiță la fel de creativă ca artistul a și pus imediat mâna pe cretă și a colorat tricicleta. Dar dacă ar putea alege și-ar dori o maimuțică de lemn.
Florin Juchiac declară că într-un fel este un omagiu adus bunicului său ce în atelierul său de tâmplărie, pe lângă munca sa de zi de zi, mai avea timp să meșterească câte o jucărioară pentru el. Florin, în copilărie, pe lângă aceste jucării din lemn a mai avut parte să se joace cu clești, ciocane, dălți sau cuie. Ce face acum nu s-a pierdut niciodată. Doar au fost scoase dintr-un cotlon al memoriei. Nu a uitat niciodată meseria învățată în copilărie. Acum o aplică din nou la creațiile sale de pe planșa de desen.
Designerul devenit meșter tâmplar ar vrea ca orice copil să poată avea o jucărie de lemn ce este un material mai viu și mai cald decât impersonalul plastic. Un alt vis ar fi acela să poată la rândul său să transmită meseria bunicului altor generații. Copiii ce lasă tabletele și au un trenuleț de lemn devin mai inteligenți. Și nu se poate supăra nici dacă le strică.
