1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Așa a început măcelul bolșevic al României…

29 martie 1945: Ministrul de Justiție, Lucrețiu Pătrășcanu, a semnat decretul-lege pentru purificarea administrației publice.
30 martie 1945: A fost promulgată de Regele Mihai Legea nr. 271, pentru purificarea administrației publice, învățământului, presei, instituțiilor de presă.

Legea a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.
Poate paradoxal, poate nu, în 2015, Parlamentul României a votat Legea nr. 271 pentru… stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale.
Legea nr. 271 din 1945 a fost un fel de mai târziul și naivul Punct 8 al Proclamației de la Timișoara, dar aplicat de bolșevici.

Decretul-lege pentru purificarea administraţiilor publice este adoptat la propunerea lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Pe baza lui, au fost epuraţi toţi acei care ”au activat, sub orice formă, în scopul instaurării sau menţinerii regimurilor dictatoriale în România” (N.B.: perioadă de referinţă: 1938 -1944, dictatura carlistă şi antonesciană)…

Legile nr. 486 din 7 octombrie 1944 si 217 din 29 martie 1945 pentru purificarea administratiei publice, semnate de Regele Mihai si contrasemnate de ministrul justitiei D.D. Negre și respectiv Lucretiu Patrascanu, indepartau definitiv sau temporar din serviciu de la o luna pana la 5 ani functionarii si cei care primeau sub orice forma un salariu sau o remuneratie  de la stat, judet, comuna, regie publica, administratie comerciala de orice fel, institute stiintifice sau de cercetari, camere profesionale, corpuri constituite, serviciile Adunarilor Legiuitoare si in general, de la orice servicii publice sau de la institutiile al caror buget era aprobat de autoritatile de stat care au colaborat sub orice forma pentru realizarea intereselor si scopurilor hitleriste sau fasciste in Romania, precum si cei care din proprie initiativa au participat la manifestatiuni de orice fel pentru determinarea noii opinii politice, favorabile scopurilor fasciste sau hitleriste.

Celor care au activat sub orice forma in scopul instaurarii sau mentinerii regimurilor dictatoriale in Romania; au activat in miscarea legionara sau alte miscari cu caracter fascist, hitlerist sau rasial.
Celor care prin modul cum si-au indeplinit functia au luat atitudine  antidemocratica.
Celor care au comis crime, delicte, acte de teroare, ori alte acte de violenta fizica sau morala, fie din proprie initiativa, fie pentru executarea misiunilor incredintate.
De asemenea puteau fi indepartati din serviciu functionarii si salariatii care dupa 23 august 1944, au intreprins sau vor intreprinde in viitor vreuna din faptele incriminate, precum si cei care prin actiunile lor politice, impiedicau in orice mod buna functionare a serviciului public sau tulbura relatiile dintre Romania si aliatii sai.
Acelasi regim se aplica functionarilor si salariatilor care au fost angajati sub orice forma de la 6 septembrie 1940 pana la 23 august 1944.

Cei indepartati din serviciu in conditiile acestor legi, au fost intrebuintati la munca obligatorie in folosul statului, in lagare speciale, iar cei dovediti culpabili de schingiuiri, maltratari, arestari ilegale sau alte fapte penale erau deferiti instantelor de judecata competente.
Prin Legea nr.217/1945 au fost suspendate dispozitiile din legi referitoare la inamovabilitatea si stabilitatea functionarilor publici, precum si prevederile contrare din legea contractelor de munca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO-VIDEO | Noul Cinema Studio, cel de-al treilea cinematograf de artă reabilitat de Municipalitate, se va deschide curând!

Cinema Studio se va deschide în weekendul 6 - 8 decembrie! Primul film de vizionat este intitulat TWST: Things We Said Today, semnat de...

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Citește și :