-2.8 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, reales rector al Universității de Vest din Timișoara

Membrii comunității Universității de Vest din Timișoara au reconfirmat în funcția de rector pe prof. univ. dr. Marilen Pirtea. Asta, în urma unui proces de alegeri care a luat sfârșit astăzi, în urma validării rezultatelor de către Senatul UVT.

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea se află la finalul primului mandat și își va continua activitatea la conducerea universității și pentru următorii patru ani, adică până în 2020.
Rezultatul este o confirmare a muncii mele și a echipei de management din partea comunității universitare și este o onoare să-i pot reprezenta în continuare. Am propus colegilor un nou mandat pentru a duce la capăt proiecte în desfășurare și a implementa altele noi, cu impact asupra infrastructurii Universității, mediului în care ne desfășurăm activitatea. Vom continua creșterea calității procesului educațional și a resurselor umane. Unversitatea se află pe o poziție onorabilă în rândul instituțiilor de învățământ superior europene, dar mereu este loc de mai bine, astfel că vom continua procesul de internaționalizare, de aliniere la standarde înalte în educație și cercetare. În prezent, instituția este foarte bine ancorată în realitățile mediului educațional european și ne propunem o dezvoltare continuă în acest sector”, spune Marilen Pirtea.
Printre strategiile care se doresc implementate în perioada următoare, Rectorul UVT menționează creșterea numărului de programe comune cu universități din alte țări și de programe cu diplomă dublă. „Parteneriatele cu universitățile de renume de peste graniță se vor axa pe crearea de programe de studiu comune, îmbogățind considerabil experiența studenților noștri, dar și pentru atragerea de tineri din alte țări. Pe același segment, vom lucra la atragerea de cercetători din străinătate, doctoranzi, prin implementarea de linii doctorale în cotutelă. Avem în lucru și un program de prevenire a abandonului școlar printr-un sistem de atenționare timpurie”, a adăugat Marilen Pirtea.
Pentru comunitatea mai largă, cea a Timișoarei, se are în vedere inițierea unui proiect în parteneriat cu autoritățile locale, sub titulatura de „Timișoara-oraș universitar”. Scopul este identificarea și mobilizarea capacității de cazare disponibilă în sistemul preuniversitar, pentru tinerii din alte localități care doresc să studieze la UVT. Împreună cu autoritățile timișorene, se dorește și implementarea unei măsuri prin care tinerii absolvenți de Bacalaureat fără posibilități financiare să poată studia în Timișoara. În ceea ce privește deschiderea către comunitate, Universitatea își propune și lărgirea ofertei de cursuri în domeniul educație pe tot parcursul vieții, prin crearea de programe specifice pentru vârsta a treia.
Noul mandat la conducerea Universității va demara începând cu luna martie, atunci stabilindu-se și componența echipei de management, cuvântul cheie fiind performanță și inovare. „În alegerea echipei va conta mult ceea ce colegi mei își propun în domeniile declarate ca fiind strategice: internaționalizare, infrastructură, resurse umane, inovare în actul educațional și de cercetare, conectare la mediul socio-economic. Nu este suficient să se declare simpli administratori ai unei instituții, ci trebuie să fie mereu cu un pas înaintea altora prin ceea ce fac”, subliniază prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :