O femeie din Arad l-a înjunghiat pe tatăl copiilor săi

763

O poveste de dragoste a unui cuplu din Arad s-a sfârşit brusc, după ce o femeie l-a înjughiat pe tatăl copiilor ei.

Între cei doi s-a iscat un conflict care a escaladat pe măsură ce ei se certau din ce în ce mai tare. Femeia a cedat la un moment dat, a pus mâna pe un cuţit şi a dat cu sete.

Înjughiatul a minţit, spunând că a căzut într-o furcă

Bărbatul a căzut de pe scaun, iar femeia şi-a dat seama ce a făcut şi a sunat la ambulanţă. Ajuns la spital, rănitul nu a vrut să-şi dea iubita pe mâna poliţiştilor şi a minţit, spunând că a căzut într-o furcă. Medicii au fost de altă părere şi analizând rana, şi-au dat seama că ceva nu este în regulă, anunţând Poliţia.

Femeia, cu lacrimi în ochi, a fost reţinută de poliţişti. Ea a spus că regretă gestul său.

Medicii precizează că plaga înjunghiată a fost între coaste, însă nu a necesitat intervenție chirurgicală pentru că nu i-ar fi fost afectate organele.

„Pacientul a suferit o plagă tăiată în zona toracelui și este sub supraveghere medicală pe Secția de Chirurgie Generală 1”, a precizat Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad.

Femeia, în vârstă de 41 de ani trăiește în concubinaj cu bărbatul de 51 de ani, cei doi având patru copii, între care doi majori. Ea a fost eliberată sub control judiciar.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor cu plagă înjunghiată penetrantă.

„În cazul femeii, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat Pavel Palcu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.