Doi oameni morți și unul grav rănit, după un accident pe un drum din vestul țării

461

Accident extrem de grav, marţi dimineaţă, în Diosig, județul Bihor. Două persoane au murit şi încă una e grav rănită, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o CIFĂ. Între victime se află şi un copil.

Poliția și medicii au ajuns la fața locului pentru cercetări și acordare de ajutor victimelor.

În autoturism se aflau patru persoane.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, două victime din mașina mică au rămas încarcerate.

„Până la această oră, cele două victime au fost extrase şi predate echipajelor medicale prezente la faţa locului, în cazul femeii (din câte se pare şoferiţa autoturismului – nr) efectuându-se manevre de resursciare. Un bărbat se află în cod roşu medical. Din nefericire una dintre victime, un bărbat, a decedat”, a precizat Roşca.

După zeci de minute de resuscitare, și femeia care era în stop cardio respirator a fost declarată decedată.

În autoturism se afla și un copil, care a fost de asemenea rănit, dar viața nu îi este pusă în pericol.

sursa – ebihoreanul.ro

foto – Facebook

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.