Comunitatea academică timișoreană a fost, în aceste zile, la ceas aniversar sărbătorind un veac de la nașterea reputatului profesor universitar Eugen Todoran, primul rector al Universității de Vest în democrație. După ce, marți, la Biblioteca universitară ce îi poartă numele a avut loc un simpozion aniversar, miercuri, aleea personalităților din Parcul Central s-a îmbogățit cu bustul ilustrului nostru eminescolog, grație artistului Aurel Gheorghe Ardelean. Dar, mai ales, grație recunoștinței mereu dragi a familiei Dorina și Karli Novak.
Născut în 21 noiembrie 1918, la Cornești, jud. Mureș, numele lui Eugen Todoran (d. 1997) înseamnă renumele unui strălucit discipol al lui Lucian Blaga, al unui prestigios istoric literar, întemeietor al Literelor la Timișoara, alături de bunul său prieten, profesorul Gh.I. Tohăneanu. Dincolo însă de prestigioasele premii literare ce validează o prezență la cel mai înalt nivel național — Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1984) și Premiul Academiei Române (1984) — discipolii săi de astăzi, printre care am onoarea să mă număr, au admirat în persoana sa nu doar eruditul, ci și omul. Un om de o căldură și o înțelepciune aparte, căruia studenții îi spuneau Moș Poveste. Un Moș Poveste care, dincolo de bonomia sa ce venea cu eleganță din interbelic, nu a făcut compromisuri cu regimul, cărțile sale interpretând marii clasici ai literaturii române dintr-o înaltă perspectivă filosofică: Hegel, Kant, Schopenhauer. Iar un asemenea merit se întrevede abia atunci când, scrutând istoria literaturii române din acei ani, înțelegem că asumarea marilor înaintași literari era făcut cu uneltele unui sociologism vulgar și simplificator.
Dintre toate calitățile care i-au înnobilat personalitatea, una mi se pare că ar trebui așezată în față: vizionarismul. În numele acestui vizionarism, atunci când, imediat după Revoluție, a fost chemat în fruntea Universității, Profesorul Todoran a ținut să îi redea instituției demnitatea pornind de la actul de naștere al ei: Universitatea de Vest. Nu a fost ușor. A întâmpinat o acerbă rezistență din partea unor decani fiindcă, se știe, numele Universității de Vest era strâns legat de cel al Regelui Mihai I. Iar perioada primilor ani de după 1990, ne amintim poate, a fost una în care comunismul remanent îl detesta din rărunchi pe ultimul nostru rege. A stăruit însă cu tact și răbdare fiindcă știa că așa se cuvine să fie. De fapt, Profesorul Todoran aparținea, era sortit să aparțină unei paradigme profunde a românului: cea a rânduielii. Credea cu toată ființa lui că lumea are o rânduială dată de Dumnezeu, de care oamenii trebuie să grijască. Era sfios și se rușina în numele altora, când aceia ori nu știau ce este rușine, ori nu se lepădau de ea. Trăia în lumea lui cu o seninătate apolinică asemenea unui eremit sau ascet oriental. De unde ne vizita, din când în când, cu un surâs de buze și un gest al mâinii ce ierarhiza altfel ceea ce crezuserăm noi, până atunci, că ne e important.
Asemenea oricărui ardelean temeinic, Profesorul Todoran a fost patriot într-un sens profund cultural și, asemenea oricărui intelectual de elită, a fost un democrat autentic promovând armonia interetnică într-un sens dincolo de propria-i biografie. În pofida acesteia. Am înțeles asta în clipa în care am aflat că, în preajma Marii Uniri, bunicul său, desemnat să reprezinte comunitatea la Alba Iulia, a fost ucis de învățătorul maghiar. Poate că un asemenea gest să fi fost explicabil în acele timpuri grele și încărcate. Numai că, în ziua în care bunicul său murea, Eugen Todoran venea pe lume.
P.S.: Un gând bun, drag și celorlalți Todorani — Doamna Mura și Radu!