Porți deschise pentru performanță în judo-ul timișorean la ACS Judo Phoenix

829

Sâmbătă, 26 martie, la ACS Judo Phoenix Timișoara a avut loc Cupa Primăverii, un eveniment de tipul Porților Deschise,  la care au participat peste 150 de persoane.

Cupa Primăverii a debutat cu performanța „mezinilor”. Copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani au făcut demonstrații de judo prin joacă sub forma unui Safari în Lumea Animală, un concept unic în România. Apoi, timp de 5 ore, au evoluat pe rând și s-au sustinut reciproc, toți sportivii clubului. Câștigătorii trofeului, pe categorii de vârstă sunt: Adrian Georgiu (campion național categoria 24 kg U-11), Ianis Capsali (bronz la Campionatul Național categoria 30 kg U-10), Maria Dragomir, Ioana Popa, Sara Biianu, Ronny Wallner, Bogdan Gherman, Raul Zaica, Dragoș Dulgheru, Mihai Pană și Ghenadie Becciu.

„Cupa Primăverii organizată de noi este un eveniment ce se dezvoltă de la an la an, Dorim să arătăm evoluția copiilor de la judo preșcolar înspre competiție și apoi performanță. La nivel național ne dorim să fim campioni pe echipe, iar pe plan internațional aspirăm spre a aduce cel puțin campioni europeni”, a declarat Laurențiu Jurca, antrenor și presedinte al ACS Judo Phoenix.

Cupa Primăverii a fost și un prilej de prezenta publicului primul lot de instructori, proaspăt atestați și formați după metode germane în cadrul ACS Judo Phoenix Timișoara: Marius Sosu, Ghenadie Becciu, Dorin Zaica și Thomas Neuman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.