1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Performanță uriașă pentru un medic timișorean! Ce a câștigat în SUA

Mara Guler a câştigat Icarus Florida UltraFest, un maraton istovitor desfăşurat pe parcursul a şase zile, la peste 30 de grade Celsius.

Mara Guler, medic timişorean, a învins în proba de 144 de ore a competiției, timp în care a parcurs peste 652 km (distanța finală este de 652,58 km, dar urmează să fie validată), potrivit alerg.ro.

Mara Guler este iubită şi apreciată la Arad, unde participă la competiţiile de gen organizate în oraşul nostru. Iată ce spune despre ea Adela Cristea, o personalitate a oraşului pasionată la rândul ei de alergat:

„Nici nu știu cum să scriu despre performanța Marei, pentru că sunt fără cuvinte. Iar mie asta mi se întâmplă rar.

Mi s-a părut imposibil când am aflat că încearcă să facă asta, să alerge 6 zile fără oprire. Mi se pare incredibil acum, când a reușit, și nu doar a terminat cursa în picioare, ci a parcurs peste 650 km, ocupând locul 1 la feminin și locul 2 în clasamentul general la Icarus Ultramarathon Florida.

E cel mai bun rezultat în ultramaratonul feminin românesc. Și e vorba despre Mara noastră, un om minunat, cu care am făcut și echipă la alte competiții, un om care în viața de zi cu zi e medic și mama unei fetițe și care atunci când o privești ți se pare atât de fragilă, o mână de om.

Dar adevărata forță nu stă în mușchi, ci în caracter! Nu am avut niciodată mare admirație pentru forța fizică, nu mă impresionează deloc mușchii, în schimb am toată admirația și respectul pentru forța mentală, pentru tăria de caracter. Iar pentru mine oamenii cu adevărat puternici și care merită să fie admirați sunt cei care își domină cu mintea propriul trup, slăbiciunile, reacțiile instinctive (cum ar fi și «nu mai pot», sau «mă opresc») și reușesc prin mental ceea ce corpul nostru nu ar reuși altfel.

Adevărații oameni puternici sunt cei care reușesc să meargă mai departe atunci când devine cu adevărat greu, atunci când toți ceilalți din jur se opresc, abandonează. Iar rezultatul, la final, e pe măsură!
Mara e cu siguranță unul din cei mai puternici oameni pe care îi cunosc, un exemplu de voință, perseverență, dar în același timp bun simț și modestie.

Felicitări draga noastră! Ce-ai reușit tu e de necrezut și de nedescris! Ai tot respectul și admirația mea!

Sursa: newsar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :