A vrut să mituiască un poliţist şi a ajuns pe mâna procurorilor! A păţit-o un bărbat care spera să înduplece un om al legii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Nu i-a mers figura şi, prin ordonanţele Parchetului, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, precum şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, miercuri, 14 noiembrie, procurorii l-au prins în flagrant pe inculpatul L.E., în timp ce ofere suma de 150 de euro, ca mită, unui agent de poliţie, din cadrul IPJ Caraş-Severin, Serviciul Rutier, pentru ca acesta din urmă, să urgenteze soluţionarea unui dosar penal, în care inculpatul, era cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul DGA-Serviciul Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin şi IPJ Caraş-Severin, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
sursa – argument-cs.ro