O adolescentă care a fost torturată de fostul său iubit a fost condamnată de instanţă după ce a încercat cu orice preţ să îl salveze de la închisoare.
Magistraţii Judecătoriei Petroşani au condamnat o tânără de 19 ani, victimă a unui bărbat care a violat-o, a sechestrat-o timp de trei zile şi a torturat-o, după ce femeia a minţit în faţa instanţei, din dorinţa de a-l salva pe suspect de la o pedeapsă cu închisoarea.
Tabita F. a fost găsită vinovată pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului şi a fost condamnată la măsura educativă a supravegherii pe o durată de patru luni, părinţii acesteia fiind obligaţi să se asigure că adolescenta respectă obligaţiile impuse de instanţă. În 2016, Tabita, atunci în vârstă de 17 ani, a fost salvată de un echipaj de Poliţie, după ce fusese sechestrată şi molestată de fostul iubit, Daniel Duma.
Bărbatul în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce maşina pe care o conducea şi în care se afla şi victima sa, a fost oprită la un control de rutină, în Cheile Roşiei, de la marginea oraşului Petrila. În timp ce poliţiştii îi solicitau actele, pasagera din dreapta a fugit din maşină şi a mers direct la echipajul de poliţie, căruia i-a reclamat că de trei zile era sechestrată de către acesta, în zona muntoasă Cheile Roşiei şi că a fost abuzată sexual.
Raportul preliminar medico-legal efectuat în acest caz arăta că victima violatorului a fost supusă unor torturi. A fost ţinută fără mâncare timp de trei zile, batjocorită, bătută şi violată în acest timp, însă agresorul nu s-a mulţumit doar cu atât. A tăiat-o pe tânără în zona vaginului, cu un cuţit, rana fiind de un centimetru. Pentru faptele sale, chiar dacă a fost iertat de tânără, Daniel Duma a primit trei ani de închisoare.
sursa – adevarul.ro
Ce inseamna control de rutina ? Ce ar fi daca din pra in ora, sau km.in km. ai fi supus unui asha zis control de rutina ? Este un abuz.